Cunoscuta bloggeriță de la noi s-a stabilit din nou la Chișinău acum o lună, după 7 ani în care s-a aflat mai mult la Cluj Napoca. Alături de soțul ei Cătălin Soare și fiica Leila, Daniela spune că este cea mai fericită. Pentru că și-a dorit de foarte mult timp să-și încreștineze fiica în vârstă de 4 luni, Daniela și-a împlinit ieri visul, deși avea și niște frici în suflet.

”Am botezat-o pe Leila la Troița Nouă. Tata a făcut programate, îl știa pe preot, care chiar a fost foarte de treabă,s-a comportat foarte bine cu Leila. Pentru mine asta conta – să nu o ia, să o bage în apa aia sfințită așa, brutal. Îmi făceam griji… Eu nu am fost în biserică, n-am avut voie să intru. Am tot amânat evenimentul, dar acum mă bucur mult că am botezat-o într-un final.”, mărturisește proaspăta mămică.

Chiar dacă și-ar fi dorit mult să fie prezentă și ea în biserică, Daniela spune că nu a reușit să o facă.

”Discriminare – mama naște și mama nu are voie să fie prezentă în la botez. Chiar aș fi vrut să fiu acolo, dar măcar bine că s-a filmat și am văzut tot. Mi-au zis că nu am voie să intru în biserică, așa că am stat afară și am înghețat cât Leila a fost botezată înăutru. După aceea, la ieșirea din biserică mi-a citit preotul rugăciunea și abia atunci am intrat. Am făcut o poză cu preotul și am plecat spre casă.”, mai povestește Daniela.

Menționăm că Daniela Costețchi are peste 190 de mii de urmăritori pe Instagram și a devenit mămică pe 18 octombrie 2020. Ea este căsătorită cu tatoo artist-ul Cătălin Soare de aproximativ un an și jumătate.