Am intrat pe ultima sută de metri în ceea ce privește curățenia de Paști, așa că niște trucuri care să ușureze munca sunt probabil binevenite pentru oricine. Iată câteva idei care îți vor fi de ajutor!

Dezinfectează bureții în cuptorul cu microunde

Buretele pe care îl folosești pentru spălarea vaselor colectează microbi de fiecare dată când e folosit, dar și când e lăsat să stea în suportul lui, așa că are nevoie de o dezinfectare din când în când. Pune buretele în cuptorul cu microunde și setează temperatura maximă. După 2 minute te vei putea bucura de un burete curat, gata de utilizat.

Desfundă scurgerile cu oțet și bicarbonat de sodiu

Scurgerile blocate nu numai că împiedică apa să se scurgă rapid, ci emană și un miros deloc plăcut. Poți remedia această problemă folosind diverse produse chimice, dar la fel de bine poți folosi o combinație de ingrediente simple pe care sigur le ai prin bucătărie. Desfundă scurgerile folosind un amestec din oțet și bicarbonat de sodiu, care se toarnă prin scurgerea cu pricina, îl lași să acționeze 4 minute, după care lași să curgă apă fierbinte încă 2-3 minute.

Curăță grătarul murdar cu ceapă

Dacă stai la curte și ai un grătar pe care îl folosești des, mai mult că sigur pe acesta s-au depus diverse reziduuri de la ultimele folosiri. Le poți îndepărta fără să te străduiești prea tare folosind o ceapă tăiată pe jumătate. Încinge bine grătarul, înfige o furculiță într-o jumătate de ceapă și freacă bine grătarul.

Scoate mirosul neplăcut din tocătoare cu sare și lămâie

Dacă ai tocătoare din lemn, ai observat că acestea prind un miros neplăcut pe măsură ce sunt folosite. Poți scăpa de miros frecând bine suprafața tocătorului cu o jumătate de lămâie pe care ai presărat sare din abundență.

Curăță cuptorul cu microunde cu oțet

Chiar dacă folosești cu grijă cuptorul cu microunde, se întâmplă ca mâncarea să mai sară pe pereții acestuia. Resturile alimentare uscate pot fi destul de greu de îndepărtat. Umple un bol cu oțet, pune-l înăuntru și pornește cuptorul cu microunde. Lasă-l 10 minute, apoi scoate bolul cu oțet și folosește o cârpă umedă pentru a șterge interiorul cuptorului. Vei observa că murdăria se va curăța cu ușurință în acest mod.

Împrospătează filtrul de cafea fără efort

Filtrul de cafea poate fi locul ideal pentru dezvoltarea bacteriilor. Poți combate acest lucru umplând recipientul cu apă cu un amestec făcut din părți egale de apă și oțet. Pornește filtrul de cafea și permite-i să folosească apa cu oțet că și cum ar prepara cafea. Repetă operațiunea de două ori și filtrul tău va fi mai curat decât oricând.

Oferă strălucire paharelor tale cu oțet

Calcarul și alte minerale se pot depune pe paharele tale, lăsând urme inestetice și vei observa acest lucru mai ales la cele pe care nu le folosești o vreme. Aceste urme nu vor mai apărea dacă, după ce speli paharele, le ștergi cu o cârpă îmbibată în puțin oțet. Nu îți face griji în ceea ce privește mirosul tare de oțet, întrucât acesta va dispărea odată ce paharele vor fi uscate complet.

Curăță tăvile cu zeamă de lămâie

Tăvile pătate cu grăsime și necurățate imediat capătă pete care se pot dovedi extrem de încăpățânate mai târziu. Poți scăpa de acestea lăsând tăvile la înmuiat în apă, în care vei stoarce zeama de la o lămâie. După ce se vor înmuia, petele vor fi îndepărtate fără niciun efort, cu un burete de vase.

Dezinfectează toaleta cu oțet și bicarbonat

Presară în vasul de toaletă 1 lingură plină de bicarbonat și toarnă pe deasupra oțet, apoi spală bine vasul cu peria. Pe o lavetă, pune puțin bicarbonat cu oțet și curăță cu acest amestec colacul, capacul și vasul de toaletă pe dinafară, apoi șterge de mai multe ori cu laveta umezită cu apă.

Spală perdelele și întinde-le înainte să le usuci

Dacă vrei să scapi de corvoada călcării perdelelor, le poți pune la loc la fereastră imediat ce le-ai spălat, cu condiția ca acestea să fie extrem de bine stoarse. Perdelele se vor usca astfel perfect drepte, fără să fie nevoie să fie călcate și, în plus, te vei bucura de mirosul lor proaspăt.