”Răul rămâne în anul vechi, iar cu cel nou vin doar lucruri bune”! Asemenea toast răsună deseori la masa de sărbătoare în noaptea de Revelion. Ușor de spus, mai greu de realizat. De cele mai multe ori, cărăm cu nou supărările și conflictele de la un an la altul.
Totuși, trecutul poate fi lăsat în trecut. Noi am selectat 9 tehnici utile care vă vor ajuta să vă despărțiți de absolut toate supărările.
ÎN RELAȚII
Pentru femei, confortul în viața personală este garanția succesului în tot restul aspectelor ei de viață. Dar cât de greu este să nu te superi pe bărbat, să ai o atitudine mai lejeră față de cuvintele și faptele lui și să uiți tot ce ți-a rănit vreodată sufletul. Să ții in suflet pretențiile, la fel, este nociv. Ce se poate întreprinde?
1. Să faceți primul pas spre împăcare. O metodă bună pentru cei care s-au certat chiar înainte de sărbători. Pe de o parte, e absolut prostește să te împaci doar pentru a petrece Anul Nou împreună, iar pe de altă parte – mai prostește decât să aștepți până el va face primul pas.
Cum funcționează. Aflându-ne la distanță de cel care ne-a supărat, noi nimerim sub dominația fanteziilor, temerilor, mândriei și presupunerilor. În realitate, poate fi orice. El nu a vrut să vă supere, a avut în vedere cu totul altceva, nu v-a înțeles corect sau nici nu bănuiește că v-a rănit. Plus la toate, de cele mai multe ori, bărbații nu știu să se împace, nu știu cum să se apropie, dar cu bucurie primesc iertarea. Pentru a ierta este important să știți că și celălalt suferă din cauza conflictului dintre voi.
2. Spuneți ce simțiți. Ne este frică să stricăm relația cu cel drag, mai mult decât cu oricine altcineva. De aceea, în multe cazuri nici nu vociferăm sentimentele negative care ne încearcă. Această supărare nu pare a fi una serioasă, dar anume ea se înrădăcinează cel mai mult.
Cum funcționează. După principiul ”ușurarea sufletului”. Important este să nu primiți răspuns, să nu vă descărcați furia și să nu vă răzbunați. Important – spuneți ce simțiți. Vorbiți despre trăirile pe care le aveți – durere, tristețe, dezamăgire. Efectul este paradoxal – atitudinea dumneavoastră față de om se schimbă spre bine.
3. Compătimiți-l. Cu ce nu v-ar fi supărat bărbatul – critică, lipsa de atenție sau a râs de dumneavoastră, la urma urmei, toate acestea nu se referă la dumneavoastră personal, ci la reacțiile lui obișnuite la factorii iritanți obișnuiți. Noi știm că toate acestea vin din copilărie.
Cum funcționează. În acest caz, vă va ajuta tehnica de a vă imagina că bărbatul de lângă dumneavoastră nu este unul matur și puternic, ci un copil mic. În imaginația dumneavoastră, trebuie să luați acest copil de mână, să-l consolați și calmați. Figura severă a celui care v-a supărat, și în fața căreia sunteți neajutorată, se micșorează și nu vă mai provoacă furie și ură.
ÎN PRIETENIE
În multe privințe, oamenii apropiați ne influențează mai mult decât familia. Prietenii ni-i alegem singuri, de aceea, de multe ori, ei și ne înțeleg mai bine, tot ei știu cel mai bine care sunt punctele noastre slabe. Trădarea unui prieten se acceptă mai greu, acest lucru ne poate priva timp îndelungat de un proces normal de comunicare și chiar este pe măsură să ne schimbe atitudinea față de sine. Asemenea lucruri nu trebuie scăpate de sub control.
1. Urați-le fericire. Sună revoltător, în cazul în care este vorba despre acea persoană pe care o considerați învingătoare într-o anumită situație, în timp ce dumneavoastră sunteți perdantul. Cu ce ocazie, de exemplu, să vă bucurați pentru o prietenă care v-a suflat iubitul de sub nas?
Cum funcționează. Louise Hay - scriitoare și autoare bestseller-elor psihologice de autoajutorare – recomandă să ne imaginăm dușmanul pe o scenă și, imaginar, să-i oferim situații fericite și bucurie. După aceea, scena vă revine și, la fel, vă încărcați cu fericire. Oamenii fericiți nu se afectează reciproc.
2. Răzbunarea imaginară. Acest lucru este similar cu faimoasele funcționarii japonezi care își varsă furia pe momâile de box. Pedeapsa suspendată a celui care v-a supărat oferă ușurare. Imaginându-vă ce anume-i doriți trădătorului, vă puteți calma.
Cum funcționează. Când supărarea există sub forma gândurilor amare, ea este vagă și greu de distrus. Furia este un sentiment mult mai puternic. Plus la asta, de multe ori ne simțim vinovați pentru că dorim răul altcuiva. Încercând să ”învingeți” imaginar dușmanul, putem să ne convingem că nu mai suntem chiar atât de furioși pe el.
3. Învingeți durerea. Supărarea stă în noi ca un spin – este aproape neobservată și, totuși, o parte nesănătoasă a organismului. Și de fiecare dată, când cineva atinge din întâmplare, locul bolnav, suferim și fugim de aceste senzații. Ce e de făcut? O eliminăm încet.
Cum funcționează. Încercați să restabiliți până în cele mai mici detalii, toate retrăirile pe care le-ați avut în acest sens. Încercând doar sentimente neplăcute, imaginați-vă cum depășiți frica de durere, scoateți supărarea ca pe un obiect străin din organism și o aruncați. Important este să simțiți ușurarea imediat ce scăpați de aceste sentimente. Sunteți sănătoasă, iar această durere nu mai revine în sufletul dumneavoastră.
ÎN FAMILIE
Relațiile cu părinții și cei mai mari, oamenii autoritari pentru noi – oamenii maturi, nu sunt atât de bine conștientizate. De aceea, supărările copilăriei se spală mai încet, însă, este foarte important să vă debarasați de ele. Anul Nou este o sărbătoare de familie, însă, de multe ori, ea este umbrită de conflictele vechi și nemulțumirile unul față de altul.
1. Schimbați scenariul. Inclusiv scenariul sărbătorii. Orice pretenții sau oricare alt comportament al părinților ne supără din cauza imposibilității de a decide totul individual. Aceasta este amintirea relațiilor din copilărie, când acest drept chiar nu-l aveam. Acum, se întâmplă să ne supărăm pe noi înșine.
Cum funcționează. Scrieți două planuri de comportament. Planul A – când toate se întâmplă obișnuit, cum se comportă participanții la conflict (dumneavoastră, părinții, frații și surorile), planul B – cum ați dori. Acest lucru vă va ajuta să încălcați schema și să vă schimbați rolul. Rolul celorlalți eroi se va schimba de la sine. Aici, nu va mai rămâne loc pentru supărări.
2. Găsiți propriul avantaj. Relațiile de rudenie se asociază cu încrederea, însă, viața corectează aceste convingeri. Ne vine greu să încheiem un pact cu cei dragi, să facem cu ei afaceri, deși lejer facem aceleași lucruri în dragoste și la muncă. Din familia așteptăm înțelegerea a priori. În același timp, având în vedere propriile interese – acest lucru este normal pentru orice fel de relație.
Cum funcționează. Dacă vă este mai convenabil să nu vă supărați – nu vă supărați. Supărările vă chinuie? Ce ați putea soluționa dacă depășiți conflictul? Libertatea, bucuria de comunicare, posibilitatea de a fi aproape de cei dragi. Beneficiul poate fi material și moral. Iertați pentru a primi ajutor, laude și atenție? De ce nu.
3. Iertați pur și simplu. Ideea iertării este implantată în natura fiecărei ființe vii, de aceea, animalele și copiii nu țin mult timp durerea în suflet și revin raid la sentimentele curate de dragoste și afecțiune. Așa ne ajută să iertăm și sentimentele religioase – pur și simplu ne eliberăm de trecut.
Cum funcționează. Clarificarea neplăcerilor vechi – este dureroasă, complicată. În orice caz, în realitate, asta nu mai există deja. Eliberându-vă de o situație, începeți de la zero. Chiar dacă cel care v-a supărat va rămâne sub dominația propriilor emoții, dispoziția dumneavoastră l-ar putea inspira.