Cu părere de rău, oricât am fi de atenți, copiii se pot rătăci. Statisticile spun că 7 din 10 copii se pierd cel puțin o dată în viața lor, iar momentul lasă amprente nu tocmai bune asupra psihicului. Pentru că e mai bine să te asiguri că cel mic este informat, explică-I din timp despre felul în care ar trebui să acționeze în caz că se întâmplă asta.
Așadar, iată ce ar trebui să cunoască un copil în cazul în care se rătăcește și nu-și mai poate găsi mama în mulțime:
Numele părinților și numărul de telefon
Dacă un copil de 4-5 ani se va rătăci, puteți avea supriza că îi va fi destul de greu să răspundă la întrebări cum ar fi „Cum se numește mama ta?” sau „Ce număr de telefon are mami?” În cel mai bun caz, va spune că pe părinții lui îi cheamă mama și tata. Pentru a evita astfel de situații, puteți să începeți să vă jucați în familie. Inversați rolurile și implicați copilul, astfel încât să-i fie foarte clar cum se numesc ambii părinți. În ceea ce privește numărul de telefon, cel mai simplu este să-l ajutați să-l învețe printr-un cântec sau o poezie. Apoi rugați-l să repete cu voi.
Jocul „hai să stăm aproape”
Uneori este greu, însă propuneți-i asta ca pe un joc. Niciunul nu se îndepărtează de celălalt, iar asta este cea mai bună variantă de a preveni pierderea copiilor.
Dacă te pierzi, oprește-te unde ești și țipă!
În mod normal, copiilor nu le este permis să țipe în public, însă este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le pot face într-o astfel de situație. Așa că, din când în când, lasă-i să țipe, dar mai ales, spune-le cât de tare trebuie să țipe pentru a-i auzi.
Spune-le să ceară ajutor din partea unei alte mămici cu copii
Atunci când copilul a învățat numărul de telefon și numele părinților, îi putem spune să apeleze la orice mămică pentru a-i ajuta. Conform specialiștilor, este cea mai sigură opțiune. De asemenea, dacă un copil se rătăcește într-un magazin, acesta poate apela la casierie.
Asigurați-l că va fi găsit!
Când un copil se rătăcește, convingerea că va fi găsi îi va reduce anxietatea și el va putea să urmeze toți pașii de mai sus. Asigurați-l că, dacă la un moment dat se pierde, va fi găsi. De asemenea, e important să știe că este în regulă să îi fie frică.
Chiar dacă nu concepi să se întâmple asta sau consideri că îți veghezi foarte bine copilul, îți recomandăm să ai aceste discuții cu el și să ții cont de faptul că nu vei fi singura care va avea grijă de el. Copilul se poate pierde cu bunica sau cu bona.
De asemenea, un alt aspect important este reacția față de un copil care s-a rătăcit, în momentul regăsirii. În niciun caz nu trebuie să ridicăm tonul sau să-l pedepsim. Experiența în sine este una traumatizantă și nu e cazul să accentuăm acest lucru, ci să îi dăm celui mic siguranță și încredere.