De două ori pe an, gospodinele cu experiență fac un lucru obositor, însă foarte util. Primăvara trebuie ascunse hainele de iarnă, iar în locul lor trebuie scoase hainele și încălțămintea de vară. În ce stare vor fi rochiile preferate, tricourile, bluzele și fustele? Acest lucru depinde de cât de bine ați reușit să le împachetați toamna și ce ați făcut cu ele înainte de a le pune la păstrare.

Cum păstrăm hainele și încălțămintea de vară

Cum păstrăm hainele de vară?

Chiar și în apartamentele mici trebuie să găsești și să organizezi un loc, unde hainele vor fi păstrate cel mai bine. Câteva trucuri simple vor ajuta să păstrați haina dvs. preferată într-o stare ideală.

Instrucțiuni privind păstrarea hainelor de vară pe timp de iarnă.

Pentru ca în noul sezon, hainele dvs. de vară să arate la fel de impecabil, trebuie să faceți cunoștință cu următoarea instrucțiune simplă. Nu este suficient, ca hainele să fie păstrate frumos împăturite în saci, cutii, pe raft, iar în cazuri separate să fie agățate pe umeraș. Toate hainele trebuie neapărat spălate înainte de a le pune la păstrare. Chiar și la prima vedere, hainele absolut curate trebuie să fie supuse spălării. Acest lucru, vă va salva în viitor de petele, care pot rămâne pentru totdeauna. Hainele care sunt stocate pentru păstrare de durată, nu trebuie să aibă miros de praf de spălat. De aceea, după spălare, rufele trebuie uscate la aer curat, pentru a se aerisi bine.

Efectuați o mică reparație: găsiți și coaseți nasturii care lipsesc, coaseți găurile.

Neapărat trebuie să verificați toate buzunarele: acestea nu trebuie să conțină obiecte străine. Chiar și cea mai mică murdărie poate strica haina.

Dulapul pentru haine, unde vor fi păstrate hainele de vară, trebuie aerisit periodic. Această procedură este necesară, în cazul în care hainele vor rămâne pe umerașe.

Cum păstrăm hainele pe umeraș, pentru ca acestea să respire?Așezarea liberă a hainelor una față de alta va ajuta să evitați mirosul neplăcut. Păstrarea corectă a vestimentației este posibilă, dacă toate hainele vor fi sortate după tipul de țesătură.

Cum păstrăm hainele și încălțămintea de vară

Dacă aveți multe haine, atunci trebuie să faceți o listă, unde veți scrie detaliat locul de păstrare a fiecărui obiect separat. Acest sistem de păstrare a vestimentației presupune, că fiecare cutie, pachet sau sac pentru păstrarea hainelor trebuie să fie semnat pentru a putea fi mai ușor găsit.

Păstrarea hainelor de vară după tipul de țesătură.

Hainele din tricotaj: trebuie păstrate pe raft împăturite. Hainele grele se pun jos, iar deasupra sunt stocate hainele mai ușoare. Dacă le veți lăsa să atârne, acestea cu siguranță își vor pierde forma. Cel mai bine, dacă fiecare haină din tricotaj va fi păstrată separat în pungă de polietilen. Acest lucru va păstra haina de praf.

Țesăturile ușoare: păstrarea lor trebuie să fie maximal corectă. Puteți cumpăra pungi speciale pentru păstrarea hainelor și să puneți în ele toate hainele din mătase, șifon și alte țesături vaporoase. Păstrarea pe rafturi în saci de pânză de culoare întunecată va contribui la păstrarea culorilor. Dacă haina este lungă, aceasta poate fi aruncată peste umeraș.

Țesăturile groase: blugii trebuie păstrați pe rafturi, unde este suficient loc pentru aerisire și ștergerea prafului. Costumele trebuie atârnate pe umerașe, fiind încheiați toți nasturii. Preferabil, ca toate sacourile și costumele să fie în huse speciale pentru haine.

Cum păstrăm încălțămintea de vară.

Cum păstrăm hainele și încălțămintea de vară

Încălțămintea de vară la fel trebuie păstrată iarna corespunzător în cutii sau saci de pânză sau în huse speciale pentru pantofi, care se vând în orice supermaket. Toată încălțămintea trebuie reparată, spălată și uscată. Pantofii sau sandalele din piele trebuie unse cu cremă sau vaselină. Pantofii din piele întoarsă trebuie neapărat curățați și prelucrați cu soluție specială. Pentru ca încălțămintea să nu-și piardă forma în timpul păstrării, aceasta trebuie umplută cu hârtie. Soluția perfectă de păstrare – este câte o cutie pentru fiecare pereche, iar pentru încălțămintea de culoare albă această recomandare trebuie să fie o regulă.

Toate recomandările privind păstrarea hainelor de vară par să fie simple, acestea însă vor ajuta să vă păstrați hainele impecabile. Odată cu sosirea verii, vestimentația dvs.va fi pregătiră pentru a fi îmbrăcată fără manipulări preventive.