Se spune că femeile au un instinct natural să fie mame, dar oare și bărbații au aceleași calități ca să fie tătici? Nu ar fi rău ca în cele 9 luni de sarcină să-ți ajuți partenerul să și le descopere și să îl pregătești pentru momentul în care va deveni tată.

mamaplus.md

Documentați-vă împreună!
Din momentul în care afli că ești însărcinată și până în clipa nașterii ai fost tot timpul cu o carte despre copii în mână sau ai înroșit tastatura căutând informații pe internet. Nu îl exclude pe partenerul tău și invită-l să descoperiți împreună care sunt etapele sarcinii și la ce trebuie să se aștepte în timpul nașterii.

Mergeți la cursuri împreună!
Dacă vrei ca iubitul sau soțul tău să îți fie alături în sala de naștere, ar fi bine să îl iei cu tine și la cursurile prenatale. Așa va afla și va înțelege mai ușor care sunt metodele prin care te poate ajuta în timpul travaliului, despre rolul său în timpul nașterii, despre exercițiile și tehnicile de relaxare pe care le puteți face împreună. Va deveni mai încrezător și tu vei putea fi sigură că nu se va pierde cu firea în momentul în care se rupe apa.

Arată-i ce se întâmplă în sala de nașteri!
Pentru un bărbat, experiența unei nașteri poate fi în unele cazuri șocantă, dar în alte cazuri - benefică pentru crearea unei legături și mai intense între tată și copil. Ca să fie pregătit, căutați împreună pe internet filmulețe și imagini despre naștere și mergeți împreună la cursurile unde sunt prezentate astfel de clipuri. Specialiștii consideră că astfel de imagini îi acomodează pe tătici cu experiența nașterii și îi pregătesc emoțional pentru acest eveniment.

Purtați discuția despre participarea lui la naștere cu mult timp înainte. În cazul în care refuză, nu te întrista. Sunt tătici pe care o astfel de experiență îi poate face să se simtă neputincioși în fața durerii pe care tu o resimți, așa că e mai bine să îl lași pe hol alături de familie și prieteni.

În cazul în care decideți totuși că veți intra amândoi în sala de nașteri, e bine să stabiliți alături de medic regulile pe care partenerul trebuie să le respecte odată ce a pășit acolo.

Sursa