Cum afectează depresia postnatală familia. Avocat de divorț: "Am cunoscut o doamnă care a devenit alcoolică, după ce nu a putut gestiona apariția copilului"

Este normal să crezi că atunci când vei deveni părinte vei fi fericit și vei simți că totul este, în sfârșit, așa cum ți-ai dorit. Iubirea cea mare și frumoasă dintre tine și soțul tău va căpăta chip în câteva luni. Cum ai putea să simți altceva decât fericire?! Ai tot dreptul să fii fericită și să te gândești că de acum îți poți trăi visul. Din păcate, nu e mereu așa.

Depresia post-partum este o afecțiune des întâlnită și este foarte serioasă. Depresia înseamnă mult mai mult decât să te simți obosit pentru că bebelușul se trezește să mănânce noaptea ori plânge mult. Ori trist pentru că a fi părinte îți ocupă toată ziua și nu mai ai timp nimic din ce îți făcea plăcere înainte. Asta este tristețea de după naștere, pe care americanii au numit-o baby blues.

Pe scurt, baby blues este să te întrebi din când în când de ce ai făcut un copil și dacă ești potrivită în acest rol. Depresia post-partum este atunci când ești convinsă că a fi mamă nu este pentru tine, când nu reușești deloc să te atașezi de copil, când te îndepărtezi de persoanele dragi și începi chiar să fii convinsă că familiei tale i-ar fi mai bine fără tine.

Depresia post-partum (DPP) este o formă de tulburare depresivă majoră cu care se confruntă, de obicei, mamele. Noi studii medicale arată că acest fenomen este prezent și la bărbații ale căror soții sau partenere dau naștere unui copil. În cazul bărbaților, terminologia nu a fost încă stabilită, dar se folosește expresia „depresia post-partum la tați“ (DPP).

Deși studiile legate de DPP la tați nu sunt încă atât de multe ca în cazul mamelor, cercetătorii sunt siguri că și tații pot fi afectați de DPP. Conform studiilor, DPP poate afecta pe oricine a devenit recent părinte, indiferent de sex.

Daniela Bulacu, mamă a doi copii și avocat pe drepturile familiei, cu o experiență de 18 ani în divorțuri, spune:

„În multe cazuri de divorț pe care le-am gestionat, copiii au fost una dintre cauzele de ceartă. Nu cred că spun eu prima dată aceste lucruri, dar atât tații, cât și mamele, s-au simțit neglijați/neglijate odată cu apariția copiilor. S-au simțit insuficienți sau deloc importanți. Și uneori acesta a fost motivul primelor certuri și, în destule cazuri, pentru tați a dus la nevoia de a căuta atenția avută înainte în altă parte. Și de aici până la divorț nu au mai fost mulți pași.“

Cristina-Mihaela Stoian, psiholog clinician, trainer, art terapeut și psihoterapeut a observat că „majoritatea cazurilor de abandon familial apar la tații copiilor care se nasc cu diverse patologii, malformații sau altfel de probleme majore. Această fugă se poate explica, în cele mai multe cazuri, prin prezența acestui tip de depresie.“

Depresia postnatală la mame versus depresia postnatală la tați

În timp ce mamele se pot confrunta cu simptome depresive din motive evidente, cum ar fi privarea de somn și schimbările hormonale, tații pot suferi de depresie din cauza unui număr de factori care tind să fie trecuți cu vederea. 

Hormonii

La mame. Modificările hormonale apărute la femei după naștere reprezintă unul dintre motivele DPP. Se știe deja că după naștere, femeile se confruntă cu o scădere mare a nivelurilor de estrogen și progesteron. Nivelul hormonilor tiroidieni poate scădea, ceea ce duce la oboseală și depresie. Aceste schimbări hormonale rapide, împreună cu modificările tensiunii arteriale, funcționarea sistemului imunitar și metabolismul pe care le experimentează proaspetele mame pot declanșa depresia post-partum.

La tați. Potrivit un studiu din 2019, și un tată suferă de schimbări hormonale în timpul sarcinii partenerei și la câteva luni după naștere. Aceste schimbări ajută în crearea relației tată-copil. Conform studiului, tații cu niveluri scăzute de testosteron sunt lipsiți de agresivitate și răspund mai repede la nevoile copilului (spre exemplu, când cel mic plânge), ceea ce ajută la crearea unei relații între ei și bebeluși. Nivelul crescut de estrogen face ca tatăl să fie mai implicat în creșterea copilului. La fel și în cazul unor niveluri crescute de cortizol și prolactină.

Însă aceste modificări hormonale l-ar putea predispune pe tată la PPD. Spre exemplu, testosteronul scăzut a fost direct legat de simptomele depresiei la bărbați, în timp ce nivelurile scăzute de estrogen, prolactină și/sau cortizol la proaspăt tătici ar putea cauza dificultăți în crearea relației tată-copil și predispunerea taților la depresie.

Simptomele

Semnele depresiei post-partum sunt oarecum diferite la bărbați față de femei. În vreme ce bărbații pot deveni ostili și conflictuali, femeile cu depresie post-partum sunt triste, se închid în ele, devin apatice, pot avea halucinații și gânduri suicidare. Desigur, tabloul complet al simptomelor este vast, iar unele simptome pot lipsi.

Bărbații cu depresie post-partum pot găsi refugiu în consumul de alcool, în practicarea jocurilor de noroc sau a sportului în exces, ori în relații extraconjugale. Dar nici femeile nu sunt ocolite de aceste simptome:

"Am cunoscut o doamnă care a devenit alcoolică, alt om cu totul, după ce nu a putut gestiona apariția copilului cum s-ar fi așteptat societatea de la ea și nici soțul nu a putut să o ajute. Această femeie nu și-a mai revenit niciodată, trecând prin multe dezalcoolizări și tratamente, ajungând o epavă," spune Daniela Bulacu, avocat.

Există și factori de risc majori care duc la depresie post-partum: vârsta, antecedente depresive și anxietate, un venit scăzut, o relație care scârțâie.  Deși se crede că PPD afectează doar mamele, realitatea este că și tații pot suferi de această afecțiune.

Se estimează că până la unul din zece tați se confruntă cu o formă de depresie post-partum. Și tații simt stresul de după nașterea copilului. Efortul financiar mai mare care li se cere pentru a acoperi nevoile crescute ale noii familii poate fi stresant. Și, de aici, următoarea problemă – mulți nici nu-și dau seama că trec prin depresie post-partum și nu cer ajutor.

Controalele medicale – prea puțin spre deloc

Psihologii spun că nu se vorbește despre depresia post-partum atât cât ar trebui. Din cauza stigmatizării din jurul afecțiunilor mintale, multe persoane, femei și bărbați, refuză să ceară ajutor de specialitate. Nu se discută nici în familie, de teamă că vor fi greșit înțeleși. Sau că ar putea pierde totul – copilul, familia, serviciul.

După naștere, femeile sunt cele care au parte de controale medicale, iar acolo pot cere și sprijin emoțional dacă simt că sunt afectate de depresie. Bărbații nu se plâng de stările lor, nici nu merg la doctor după apariția unui copil în familie, iar lipsa interacțiunii cu un specialist face ca propria lor depresie să rămână nedepistată.  

"La noi nu există această cultură a mersului la psiholog pentru a-ți salva căsnicia. Indiferent de motivul care te-a condus în acest impas. Sincer, în unele dintre cazurile care au ajuns la mine cred că ar fi fost eficient un psiholog. Sau poate ar fi fost eficient dacă ar fi intervenit la primele neînțelegeri. Căci acestea trec neobservate la început, mai ales când motivul îl reprezintă copiii (te simți vinovat că ești răutăcios cu celălalt din cauza copiilor), ascunzi sub preș problemele, care se adună și devin tot mai mari. Odată ajunși la divorț, soții deja sunt hotărâți în ceea ce vor să facă", Daniela Bulacu, avocat

E greu să ceri ajutor când nu știi cum să faci și cu cine să vorbești. Gândul că lumea nu te va crede, că eticheta unei afecțiuni mintale se va lipi de tine și vei fi obligată/ obligat să suporți privirile circumspecte ale celorlalți te fac să bați în retragere.

Refugiu în relații extraconjugale sau în alcool

Bărbații care au fost diagnosticați cu depresie post-partum spun că au căutat refugiu în relații extraconjugale ori în alcool. Apariția unui copil într-un cuplu sănătos ar trebui să fie motiv de fericire pentru ambii parteneri.

Când vezi că soțul tău lipsește din peisaj mai mult decât înainte ori dezvoltă niște obiceiuri nocive, e cazul să discutați despre ceea ce simte și să cereți ajutor dacă nu reușiți să comunicați.

Nu este neobișnuit ca oboseala, stresul și nopțile nedormite să-i facă pe parteneri să uite că sunt un cuplu. Pentru a-și aminti însă de ce s-au căsătorit și care sunt lucrurile care îi leagă, este nevoie ca efortul să fie bilateral.

Comunicarea eficientă și organizarea timpului în așa fel încât fiecare dintre parteneri să simtă că fac parte dintr-un cuplu poate fi de ajutor atunci când cei doi simt că se află în impas.