Creștinii ortodocși de stil vechi îl prăznuiesc astăzi, 14 ianuarie, pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. Această zi încheie ciclul sărbătorilor de iarnă și marchează începutul noului an, conform calendarului iulian.
Tradiții și obiceiuri în ziua Sfântului Vasile:
- În dimineața zilei de 14 ianuarie, copiii merg cu Semănatul sau Sorcova, aruncând cu boabe de grâu, grăunțe de păpușoi, ovăz și binecuvântează familia.
- Semințele care cad în ogradă sau locuință simbolizează credința într-un an mai prosper și o roadă bogată.
- Potrivit tradiției populare, astăzi nu este bine să arunci gunoiul şi nici să dai cu mătura.
- În schimb, este bine ca prima persoană care îți trece pragul să fie bărbat.
- Tot astăzi este bine să verși vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Același lucru e valabil și dacă îți țiuie urechea stângă.
- Un alt obicei spune că după ce te speli pe față, este bine să te ștergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, pentru ca să fii curat și sănătos în tot anul.
- De asemenea, dacă dormi toată ziua astăzi, riști să fii leneș tot anul.
- De această sărbătoare gospodinele obișnuiesc să pregătească mese copioase, cu mâncăruri din carne de porc, sarmale, vin roșu, prăjituri de casă și învârtită cu nuci, gem sau brânză.
Cărțile bisericești spun că cei care poartă numele Vasile sunt oameni buni la inimă și deschiși cu sufletul către oameni. Datele statistice spun că în Republica Moldova aproximativ 57 de mii de bărbați sunt botezați Vasile, iar alţi 18 mii poartă prenumele Vasili. Iar în rândul doamnelor, cel mai popular nume este Vasilisa, pe care îl poartă peste patru mii de femei.