Se apropie finalul lunii octombrie și, totodată, cea mai înspăimântătoare sărbătoare din an – Halloween. Unele instituții de învățământ le cer copiilor să se prezinte costumați la școală sau grădiniță. Dacă ești în pană de timp și de idei, avem pentru tine câteva idei care s-ar putea să-ți fie pe plac, mai ales că le poți confecționa din ce ai prin casă.

Costume de Halloween pentru copii – Zombie

mamaplus

Ia niște haine mai vechi de joacă ale copilului (dacă i-au rămas mici cu atât mai bine). Mai fă-le niște rupturi, dacă e cazul, ca să se vadă că sunt zdrențuite. Pătează-le cu ketchup pe ici pe colo și freacă-le cu o mână de pământ dintr-un ghiveci cu flori. Scutură-le deasupra căzii și ai partea cea mai importantă a costumului, scrie sfatulparintilor.ro.

Încalță-l cu pantofii de sport pe care voiai demult să-i arunci, nu înainte de a-i tăvăli și pe aceștia prin praf. Lasă-l fără șosete. Sau, ca să fie mai amuzant, pune-i șosete din perechi vizibil diferite: una roșie și una în dungi, de exemplu.

Ciufulește-i părul cât mai tare și nu te zgârci la gel sau spumă, ca să-l faci să stea ridicat și țepos. Pentru o coafură “realistă” pudrează-i parul cu talc și apoi scutură-l deasupra căzii, ca să pară mai prăfuit. Conturează-i ochii cu o linie foarte subțire trasată cu creionul tău roșu de buze, ca să pară injectați. Fă-i cearcăne cu trusa de farduri. Desenează-i răni cusute pe ici pe colo și nu uita de sânge! Mânjește-i hainele și pielea cu ruj sau fard-cremă maro-roșcat. Personajul Zombie este gata de a speria tot ce mișcă în jurul lui!

Costume de Halloween pentru copii – Vampir

mamaplus

Îmbracă-ți copilul din cap până-n picioare în hăinuțe negre, cât mai elegante. Dintr-o bucată de carton tăiată în formă de trapez fă-i gulerul ridicat al pelerinei, pe care-l îmbraci cu o bucată de pânză neagră sau roșie, în funcție de culoarea eșarfei din care-i faci pelerina. Coase gulerul de pelerină și prinde și două șnururi de margini, ca să o poți lega la gâtul copilului. Dă-i părul pe spate și lipește-l bine cu gel. Pune-i o mască albă sau pudrează-l bine de tot ca să îi faci fața albă.

Ia dermatograful negru și fă-i sprâncene amenințătoare, în formă de unghi cu vârful în sus, spre păr. Dă-i bine cu negru și în jurul ochilor. Iar la colțul gurii, cu cel mai roșu ruj al tău (dar vezi să nu fie sidefat), pictează-i un rest de “sânge”, eventual un pic picurat spre bărbie. Dacă nu găsești nicăieri dinți de vampir (se mai găsesc la magazinele cu trucuri și farse pentru petreceri, sau la magazinele de jucării sau chiar sub formă de dulciuri), nu-ți face probleme, deja e bine conturat personajul.

Costume de Halloween pentru copii – Mumie

Ia un cearșaf alb vechi, rupe-l în fășii de maxim 10 cm lățime (nu le tăia, ca să fie mai zdrențuite). Înfășoară copilul cu ele din cap până-n picioare, inclusiv mâinile, lăsându-i degetele pe-afară. Murdărește bandajele după ce le-ai pus pe copil. Șterge-ți palmele de ele după ce le-ai muiat în pământ și cafea (alternativ sau deodată). Nu uita să lași vreo două fâșii de cârpă să atârne în locuri vizibile, cum ar fi într-o parte a capului și pe un picior. Peste fața trece-i doar o fășie subțire de pânză cu marginile zdrențuite, în diagonală, peste nas, fără să-i acoperi ochii. Ia fardurile și fă-i fața cât mai pământie-kaki și dacă ai în casă fructe negre (struguri negri, afine) dă-i să mănânce ca să-i faci dinții albaștri și să pară și mai înspământător.

Cel mai simplu costum de Halloween – Fantomă

mamaplus

Atunci când chiar nu ai timp de nimic, îți recomandăm să folosești un cearșaf mai vechi pe post de pelerină pentru stafie. Decupează găurile pentru ochi și costumul este gata!

Costume de Halloween pentru copii – Zorro

Cu o bandană neagră cu găuri pentru ochi făcute cum ți-am explicat mai sus, poți să-l faci pe copil Zorro. Îți mai trebuie niste pantaloni negri, o cămașă neagră descheiată la primii trei nasturi și cu gulerul ridicat, cizme peste pantaloni și o sabie. Ia o jumătate de grepfrut, scobește-l bine-bine, învelește-l cu folie de aluminiu și treci prin el un băț cât mai lung (dar nu prea lung, ca să nu se împiedice copilul de el), lăsând doar 10 cm în interiorul jumătății de grepfrut. Și astfel i-ai făcut floreta, pe care o va purta la centura. Fă-i mustăcioară subțire cu dermatograful negru.

Costume de Halloween pentru copii – Frida Kahlo

mamaplus

Este, probabil, cel mai simplu costum pe care l-ai putea face pentru fetița ta. Ai nevoie de câteava flori artificiale de culoare bordo sau mov pe care să le prinzi de un cerc cu pistolul cu lipici fierbinte și multă pudră deschisă la culoare. Apoi, când ”machiajul” este gata, unește-i sprâncenele cu un dermatograf negru. Hăinuțele pot fi de culoare roșie sau albă, largi, cu volane sau dantelă.

Vezi în continuare și alte idei.

mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus