Paștele Blajinilor este o tradiție veche, marcată anual în țara noastră, la o săptămână după Învierea Domnului, Paștele propriu-zis. Tradiția spune că în această zi, credincioșii vizitează mormintele rudelor sau apropiaților de la cimitire, fac ordine, iar după slujbă preoții săvârșesc sfințirea lor. Chiar dacă preoții le recomandă credincioșilor să vină la cimitir doar cu o păscuță/cozonac și ouă roșii, unii oameni încalcă aceste reguli și organizează adevărate ospățuri, cu multă mâncare și băutură, chiar pe morminte. Ce spune preotul Maxim Melinti despre aceste obiceiuri și ce recomandări de Paștele Blajinilor are el pentru creștini, află în continuare.
1. Nu faceți schimb de pomeni unii cu alții, dar faceți milostenie cu cei care într-adevăr au nevoie!
”Dărnicia ta să atingă pe toți cei în viață şi chiar morților fă-le parte de dărnicia ta (Sir. 7,35). Căci flămând am fost şi Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-ați dat să beau; străin am fost şi M-ați primit; gol am fost şi M-ați îmbrăcat; bolnav am fost şi M-ați cercetat; în temniță am fost şi ați venit la Mine. (Matei 25,36).”
2. Aprindeți o lumânare și rugați-vă pentru cei adormiți!
Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri, pentru toți oamenii. (1 Timotei 2,1).
3. Amintiți-vă despre faptele demne ale înaintașilor voștri, îndemnând și copiii să le urmeze pilda cea bună!
Aduceți-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum şi-au încheiat viața şi urmați-le credința. (Evrei 13,7).
4. După ce plecați din cimitir, nu lăsați gunoi și mâncare pe morminte, căci cei adormiți nu au nevoie de mâncare și băutură, ci de rugăciunile noastre!
Căci la înviere (cea de obște), (sufletele) nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. (Matei 22,30).
5. Nu consumați alcool, nu mâncați, nu fumați și nu înjurați pe la morminte!
Nu ştiți, oare, că nedrepții nu vor moşteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: … nici bețivii, nici batjocoritorii, … nu vor moşteni împărăția lui Dumnezeu. (I Corinteni 6,9-10).
6. Faceți masa de pomenire acasă sau amenajați o masă pentru cei din familii defavorizate!
Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi şi pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. (Matei 6,2-4).
Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ți fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăț, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, şi fericit vei fi că nu pot să-ți răsplătească. Căci ți se va răsplăti la învierea drepților. (Luca 14,12-14).
7. Demonstrați că sunteți oameni civilizați, onești, modești și credincioși!
Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuință, ca să dea har celor ce ascultă. (Efeseni 4,29).
Umblați întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă. (Efeseni 5,2).
8. Îmbrăcați-vă decent din respect pentru cei răposați!
Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. (1 Petru 3,3-4).
9. Nu dați importanța obiceiurilor băbești, ci învățăturii evanghelice!
Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credință” (1 Timotei 4;7).
10. Aveți grijă de mormintele strămoșilor voștri!
A avea grijă de mormintele apropiaților este o dovadă de iubire.
11. Morminte de lux nu este creștinește!
Copiii evlavioși sunt cea mai mare mângâiere pentru părinții evlavioși: sunt cea mai bună împodobire a părinților vii și cel mai bun monument al părinților morți. (Sfântul Ierarh Vasile cel Mare).
12. Coroanele aruncate la gunoi – bani risipiți fără folos!
În perioada pregătirilor de Blajini, găsim mormane de coroane, care s-au deteriorat, au ruginit și au fost aruncate la gunoi de către rudele celui răposat. Să educăm credincioșii noștri că aceste coroane, scumpe de altfel, nu ajută la mântuirea sufletelor celor adormiți, iar banii pentru achiziționarea lor ar putea fi oferiți familiei ca sprijin pentru nevoile ce decurg din decesul respectivei persoane.