Pe Eva și David, copiii Andrei, îi cunoaște toată lumea. Sunt carismatici, inteligenți și foarte activi. Cea mică este un vlogger talentat, iar băiatul artistei cochetează cu muzica. Interpreta din România a oferit recent un interviu în care a deschis câteva paranteze în privința pasiunilor copiilor săi dar și a soțului său, Cătălin Măruță. Andra spune că se mândrește cu ei și îi susține mereu în tot ceea ce fac.

”Talentul este, pe de o parte, ceva înnăscut, o înclinaţie, dar numai cu muncă şi dedicare poţi transforma această pasiune într-un talent adevărat şi recunoscut. Este, desigur, valabil, şi în familia noastră: Eva se străduieşte să înveţe să cânte şi să danseze şi cred că într-o zi va putea fi numită o artistă talentată, David cântă la chitară din ce în ce mai bine, iar Cătălin este foarte pasionat de radio şi de podcast-ul său şi reuşeşte să doboare recorduri de audienţă cu episoadele “Acasă la Măruţă”. Pe lângă asta, găteşte bine şi îmi aduce şi flori des. Ce mi-aş putea dori mai mult?”, a mărturisit Andra într-un interviu pentru revista Click.

Artista în vârstă de 35 de ani a mai subliniat că zi de zi își urmărește copiii și îi place cum cresc și se dezvoltă aceștia.

”David se transformă, se apropie de vârsta adolescenţei şi mă bucur să văd că este înţelept, că nu exagerează, că este un copil echilibrat. Mă surprinde cu generozitatea lui, cu capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi, de a empatiza. Sunt semne de maturitate pe care nu le vezi des la copiii de vârsta lui. A fost ziua lui, da, şi am putut să sărbătorim, aşa cum ne-a fost dor, cu gaşca de colegi de şcoală şi cu o parte din familie. A fost o mare plăcere să ne distrăm împreună!

Eva e foarte atrasă de muzică şi dans şi a înţeles că pentru a deveni bună trebuie să exerseze mult, să înveţe, să persevereze. Chiar este talentată, dar numai de ea depinde dacă va urma acest drum sau va porni pe altul. Copiii îşi schimbă adesea obiectivele. Noi nu punem presiune pe ei să facă un anumit lucru, ci doar vrem să se implice în activităţi, ca să afle cât de mult li se potriveşte.”, a mai punctat Andra în același interviu.