Ziua de astăzi, supranumită şi Ziua oglinzilor, are mari semnificaţii numerologice. Data de 22.02.2022 este o zi palindrom, adică citită de la stânga la dreapta sau invers are aceeași semnificație: ziua de 22 februarie din anul 2022. Cifra 2 reprezintă echilibrul şi adaptabilitatea, credinţa şi îndrederea, cooperarea şi diplomaţia, iar numerologii au descifrat ce mesaje ne transmite ziua de azi.
"Cifra 2 capătă o semnificație deosebită, pentru că este un fel de memento, un avertisment sau un mesaj din Univers, pentru că cifra 2 încearcă să transmită un mesaj de cooperare, de pace, armonie şi, astfel, ne îndeamnă să fim diplomați, obiectivi şi buni colaboratori în această zi pentru a merge mai departe. Este important sâ gândim obiectiv, mai ales că azi este şi Ziua mondială a gândirii, şi să lucrăm ca o echipă.
Dar ne spune şi că suntem la o răscruce de drumuri în viață, în relație, în carieră, inclusiv la nivel global, şi asta pentru că ne confruntăm cu situații duale din care trebuie să alegem una din două, iar această alegere este ireversibilă. Cifra 2 reprezintă şi relațiile, ele vor fi provocate, sunt multe tensiuni, vedem inclusiv la nivel internațional, spre exemplu decizia de luni seară a Rusiei.
Iar 2 este şi un simbol al separării, al dualității, al opoziției şi pot apărea foarte multe divergențe.
Totodată, 2 este şi un număr alunecos ca un şarpe, şiret şi diavolesc, dar 2 reprezintă şi Luna, noaptea şi atunci putem să fim în ceață, să nu vedem lucrurile clar şi atunci să avem foarte multe anxietăți şi să ne gândim la fricile legate de un eventual război", a explicat numerologul Nelu Vicleanu.
Totodată, ziua de azi vine şi cu părți bune, astfel că ne putem despărți de oamenii toxici de lângă noi.
"De asemenea, este un moment în care putem să ne despărțim de oamenii toxici şi păguboşi, pentru că 2 reprezintă şi emoțiile şi, de aceea, trebuie să avem mare grijă azi, deoarece acestea vor fi foarte puternice. Ziua de azi este şi un test al controlului de sine şi al sensibilității emoționale.
În plus, 2 este şi mintea negativă şi vom avea tendința de a conştientiza aspectele negative ale vieţii, dar putem să fim şi foarte critici, suspicioşi, pot apărea ispite şi suntem îndemnați să ne războim", a precizat numerologul.
Cât priveşte misiunea zilei de astăzi, acesta a spus: "Ceea ce aşteaptă Universul de la noi este să gândim cu toții pozitiv, să avem o atitutine optimistă, constructivă, în pofida climatului tensionat în care trăim şi să ne controlăm emoțiile pentru a face față dificultăților care apar. În plus, cu o inimă deschisă vom putea să cucerim această lume duală în care trăim".