Cei mai mulți dintre bolnavii de COVID-19 nu necesită internare, putând rămâne la domiciliu, sub supravegherea telefonică a medicilor de familie, iar pentru astfel de situații posibile, specialiștii ne recomandă să pregătim preventiv un kit de urgență și să ne înarmăm cu câteva deprinderi, esențiale pentru protecția celorlalți membri ai familiei.
Pe principiul "Fă-ți iarna car și vara sanie!", medicii ne fac câteva recomandări și ne dau sfaturi clare legate de modul în care o familie care are un astfel de pacient trebuie să se acomodeze cu noile condiții, până trece boala.
Medicamente
Medicii spun că e bine să aveți în casă (nu să faceți stocuri!) medicamente precum: sirop de tuse, dropsuri pentru gât, antitermice, spray nazal, precum și un termometru. Ideal ar fi să aveți în casă și un oximetru, care măsoară saturația de oxigen în sânge.
Dacă un alt membru al familiei prezintă simptome, sunați imediat medicul de familie. "În cazul copiilor, folosiți medicamentele cu care sunt obișnuiți și care își fac efecte atunci când au răceală sau gripa", spune Danielle Zerr, pediatru la spitalul de Boli Infecțioase.
Aceasta admite că este greu să convingi un copil să țină masca pe față când este bolnav, dar trebuie să încercați. Adulții care vin în contact cu copilul bolnav trebuie să poarte masca obligatoriu.
Mâncare și băutură
Supa de pui este cea mai recomandată, la fel că și în cazul gripei sau al răcelii, precum și fructele și legumele bogate în vitamina C, cum ar fi lămâile, dar și ghimbirul, avocado, mierea, bananele și merele.
Bolnavul trebuie să fie bine hidratat. Ocazional, COVID-19 poate da simptome precum diaree sau dureri gastrointestinale, de aceea, se recomandă nu numai hidratarea intensă, ci și administrarea de băuturi care conțin electroliți. Atenție, însă, în cazul copiilor, astfel de băuturi destinate în special adulților (cum ar fi Getorade) trebuie diluate cu apă.
De asemenea, atenție! Unele băuturi de acest gen, folosite în special de sportivi, pot înrăutăți diareea. Nu sunt recomandate băuturile acidulate care conțin îndulcitori artificiali, pentru că pot amplifica problemele gastrointestinale.
Sunt și medici care recomandă folosirea zilnica a unei tablete de multivitamine sau vitamina C, dar părerile sunt împărțite. Ceaiul de ghimbir poate fi băut în liniște, iar proteinele sunt foarte importante, la fel că în cazul oricărei boli virale, mai spun medicii.
Totodată, este bine să aveți în casa următoarele produse:
- Măști pentru acoperirea gurii și nasului (sau măcar eșarfe)
- Mănuși pentru cei care intră în camera unde este instalat bolnavul
- Dezinfectant pentru mâini și pentru suprafețe
- Detergent pentru rufe și pentru vase
- Perie de unghii
- Prosoape de hârtie
- Săpun (din belșug!)
- Șervețele de unică folosință și dezinfectante
În primul rând, este esențial ca bolnavul să fie cât mai izolat, să aibă propriul lui dormitor, în care să stea liniștit, pentru ca organismul să poată lupta cu boala. El trebuie să aibă acces ușor la suficiente șervețele de unică folosință (în care să tușească, să strănute etc) și care să fie aruncate imediat și în locuri inaccesibile celorlalți, dar și la șervețele dezinfectante, prosoape de hârtie, săpun și apă caldă.
Foarte importante sunt măștile. Bolnavul trebuie să le poarte ori de câte ori iese din camera în care a fost izolat. Limitați-i ieșirile doar la baie, pentru siguranța celorlalți membri ai familiei.
Toți cei care intră în camera bolnavului trebuie să poarte măști sau măcar o eșarfă cu care să își acopere bine gura și nasul, care să fie apoi bine dezinfectată, spune David Buchholz, director medical la Columbia University Irving Medical Center.
Ideea de la care se pleacă este că bolnavul poate strănuta sau tuși pe neașteptate, astfel încât cel care îl vizitează să nu se poată feri destul de repede, riscând să se îmbolnăvească.
De asemenea, mănușile din cauciuc sau din latex sunt recomandate, atât când se intră în camera bolnavului, cât și atunci când se face curățenie. Tot ce atinge bolnavul trebuie curățat cu răbdare, de la tacâmuri, clanțe și până la robinet sau chiuveta de la baie. În acest scop puteți pregăti din timp, periodic, soluții de clor în găleată sau în dispozitive tip spray.
Spălarea frecventă a mâinilor cu săpun de către toți membrii familiei are o importanță crucială.
Dacă baia este unica și deci împărțită de toată familia, este important ca bolnavul să folosească propriile prosoape, de preferință de hârtie, ca să poată fi aruncate. Prosoapele obișnuite trebuie ținute la distanță de ale tuturor celorlalți, iar membrii sănătoși ai familiei trebuie să își pună separat și la distanță obiectele personale (periuța de dinți, pieptănul etc).
Este recomandat să înlocuiți prosoapele cu șervete de hârtie, pentru ca să le puteți arunca. Dacă nu, folosiți prosoape separate pentru față și pentru mâini, și spălați-le frecvent, la temperaturi foarte înalte. Ideal ar fi să spălați prosoapele bolnavului separat.