Te-ai gândit vreodată că aerul din mașină poate fi cancerigen, din cauza emanațiilor de benzen? Ți-ai aerisit vreodată mașina înainte de a porni la drum? De câte ori ai pornit aerul condiționat imediat ce ai urcat în mașină? Sunt doar câteva întrebări pe care cu siguranță ți le-ai pus cel puțin o dată.
Tabloul de bord al mașinii, scaunele, conductele aerului condiționat, de altfel, mai toate obiectele din interiorul automobilului sunt din material plastic. Unii specialiști spun că, expuse la căldura de la lumina soarelui, acestea încep să emită benzen, o toxină care cauzează cancer.
Expunerea prelungită la benzen poate provoca leucemie și crește riscul unor forme de cancer. Acesta poate provoca, de asemenea, avorturi spontane la femeile gravide.
O mașină parcată într-un spațiu interior, cu ferestrele închise, va conține 400-800 mg de benzen – de 8 ori nivelul acceptabil. Dacă mașina este parcată în aer liber în soare, nivelul de benzen poate ajunge până la 2000-4000 mg, de 40 de ori peste nivelul acceptabil!
De aceea specialiștii recomandă să deschizi ferestrele automobilului și să aștepți câteva minute înainte de a pătrunde în interior și înainte de a porni aerul condiționat.