În jurul acestui subiect s-au iscat foarte multe controverse de-a lungul timpului. În timp ce unii nu văd nicio problemă în faptul că un tată își pupă fiica pe buze, scepticii afirmă că acest gest nu mai este atât de drăguț dacă fetița depășește o anumită vârstă. Psihologii care au studiat mai aprofundat acest subiect susțin că gestul este acceptabil până în momentul în care copilul începe să simtă nevoia de spațiu personal și își stabilește propriile limite. Mai multe păreri și exemple află în cele ce urmează.
În anul 2016, experta în parenting și fondatoarea programului ”Tools of Growth”, Roma Khetarpal, spunea că toate controversele apărute în jurul acestui subiect delicat țin în primul rând de mentalitate, tradiții și mediul în care a crescut copilul.
”În unele țări, în special cele europene, este absolut normal ca un tată să-și sărute fiica pe buze. Acest factor depinde de mentalitatea familiei în care crește copilul și de obiceiurile pe care le respectă.”, afirmă Roma Khetarpal.
Nu există o regulă generală care să ne spună clar că tații nu mai au voie să-și sărute fetițele după vârsta de 3 ani sau după o oarecare altă vârstă. Pe de altă parte, de ce criticii nu se revoltă atunci când o mamă își sărută copilul pe buze?
Când ar trebui părinții să nu-și mai sărute copiii pe buze?
Experta în parenting Roma Khetarpal a punctat două întrebări la care părinții ar trebui să răspundă sincer înainte de a face acest gest.
- Este oare în regulă să-mi sărut fiica/fiul la vârsta la care este acum?
- Își dorește oare fiica/fiul meu să-l sărut pe buze?
”Vine un moment în care vei înceta să-ți mai săruți copiii pe buze, la fel cum ai încetat cândva să le schimbi scutecele, să le faci băiță sau să-i îmbraci. Sărutul pe buze este și el un obicei care va dispărea la un moment dat din relația voastră și e absolut normal să se întâmâple asta. Fiica mea, ajunsă la vârsta adolescenței, mi-a dat de înțeles într-o zi că îi pare jenant acel sărut pe buze tradițional pe care i-l ofeream în fiecare dimineață înainte să meargă la școală. Eu am acceptat asta fără nicio problemă...”, povestește Roma Khetarpal.
Pentru că fiecare copil este unic și se dezvoltă în felul său, părinții ar trebui să fie conștienți de faptul că odată cu maturizarea lor apar și câteva reguli noi care vin de la sine și trebuie acceptate pentru evitarea conflictelor în familie.
Până la urmă, criticile celor din jur nu ar trebui să vă afecteze în niciun fel viața de familie, iar dacă fetița își dorește și acceptă să-și sărute tatăl pe buze, poate că ar fi mai bine să o facă acasă, departe de ochii curioșilor.
David Beckham și fiica sa Harper, în vârstă de 9 ani
Un exemplu viu legat de acest subiect a fost dat de David Beckham care și-a sărutat în public fiica de 9 ani și, mai mult decât atât, a postat imaginea pe rețelele sociale. Chiar dacă au existat o mulțime de critici și reacții negative, câțiva fani l-au susținut pe David și au spus că nu este nimic în neregulă dacă un părinte își sărută pe buze copilul.
Tu ce părere ai despre asta? Așteptăm comentariile tale pe pagina noastră de Facebook!