Mamă, am nevoie de tine!
De îndată ce am adus-o acasă pe fiica noastră, frații ei mai mari erau primii care aveu grijă să-mi spună când ea plângea, când se mișca sau când mirosea suspect: "Mamă, cineva are nevoie de tine. Bebelușul plânge." Sau când stăteam așezată pentru o clipă, știind că micuța acuș se va trezi... "Mamă, am nevoie de tine!" Ei bine! Vin! Și când te gândești că nevoile unui nou-născut pălesc, în comparație cu nevoile a doi băieți mici.
Întotdeauna cineva trebuie să ia masa, cuiva trebuie să-i leg șireturile, altul are nevoie de alte șosete, pune cuburi de gheață în apă, șterge mucii, îmbrățișează-i, spunele o poveste, sărută-i… erau zile când credeam că ziua nu se mai termină, iar starea monotonă în care întotdeauna "cineva are nevoie de tine" poate avea efecte negative. Dar dintr-o dată, parcă am fost lovită de un fulger: Ei nu au nevoie de mine. Ei nu au nevoie de orice altă persoană din lume. Ei au nevoie de mama lor.
Cu cât mai repede am putut accepta faptul că maternitatea înseamnă să nu am timp, cu atât mai repede am fost în stare să-mi găseasc locul și pacea în această cursă nebună din această etapă a vieții mele. Cu atât mai repede am putut înțelege că a fi "mamă" este datoria mea, privilegiul și onoarea mea. Și sunt gata să fiu acolo când este nevoie de mine în orice clipă din zi sau din noapte.
"Mama" - înseamnă că doar-doar mi-am adormit micuța după alăptarea de la ora 4 dimineața, iar fiul meu de trei ani a avut un coșmar. "Mama" - înseamnă că trebuie să trăiesc cu cafea și cu ceea ce ce nu au mâncat copiii. "Mama" - înseamnă că eu și soțul meu, nu avem timp să vorbim săptămâni întregi. "Mama" - înseamnă că am pus nevoile lor mai presus de ale mele fără măcar să mă gândesc la asta. "Mama" - înseamnă că mă doare tot corpul iar inima îmi este plină de iubire.
Sunt sigură că va veni ziua când nimeni nu va avea nevoie de mine. Copiii mei își vor urma calea vieții și vor pleca fiecare pe drumul lor. Eu voi sta singură în vreun azil de bătrâni (textul este scris de o americancă, azilurile de bătrâni americane sunt un loc foarte bun pentru bătrânețe și este o practică normală) și voi privi cum corpul meu se stinge. Și atunci nimeni nu va avea nevoie de mine. Poate chiar voi deveni o povară.
Desigur, ei mă vor vizita, dar mânile mele nu vor mai fi casa lor. Și sărutul meu nu va mai fi vindecare pentru ei. Și nu vor mai fi cizmulițele mici pe care va trebui să le șterg de noroi. Și nu va mai trebui să le pun centurile de siguranță în mașină. Îmi voi citit o poveste înainte de culcare, de șapte ori la rând, și nu voi mai avea nevoie de pauze. Nu va mai trebui să le pregătesc gentile pentru școală, și nici să le pregătesc pachețelele cu mâncare. Și sunt sigură că inima mea va plânge și își va dori să audă din nou aceste voci blânde care mă cheamă: "Mamă, cineva are nevoie de tine!"
Și acum mi se par minunate acestea alăptări liniștite la ora 4 dimineata în camera mică și confortabilă a copiilor. Stăm în propriul cuib de lavandă pe un stejar puternic. Privim cum cad liniștiți fulgii și cum fuge un iepure pe proaspătul strat de ninsoare. Doar eu și micuța mea… în casele vecine încă e întuneric și liniște. Dar noi două stăm și urmărim cum crește luna palidă, iar pe pereți dansează umbre. Doar noi două auzim glasul bufniței din depărtare.
Ne înghesuim sub o pătură, și o legăn ca să adoarmă din nou. Deja e 4 dimineața, sunt obosită și epuizată, dar totul e bine, ea are nevoie de mine. Doar de mine. Și poate că și eu am nevoie de ea. Pentru că ea mă face MAMĂ. Într-o zi ea va dormi liniștită toată noaptea. Într-o zi voi fi într-un scaun cu rotile iar în brațele mele nu va mai fi nimeni și eu voi visa la aceste nopți liniștite din camera copiilor. Voi visa la momentul în care ea avea nevoie de mine și eram doar noi două în întreaga lume.
Mă pot bucura de faptul că cineva are nevoie de mine? Uneori - desigur, dar de cele mai multe ori, este foarte obositor. Te epuizează. Dar nici nu este nevoie să mă bucur de fiecare clipă. A fi mama este o datorie. Dumnezeu m-a făcut mama lor. Aceasta este misiunea pe care am căutat-o mult timp înainte, fără să îmi dau seama.
În timpul celor trei zile de odihnă, soțul meu nu-și putea creade urechilor de câte ori băieții noștri repetau: "Mama. Mama, Mama! ", " -Întotdeauna sunt așa? "A întrebat el, fără să-și ascunde compasiunea. "-Da, toată ziua, în fiecare zi. Aceasta este misiunea mea. Și trebuie să recunosc că acest lucru este cel mai dificil dintre toate pe care le-am avut vreodată.
Într-o viață anterioară am fost manager la un restaurant, dintr-o rețea foarte populară în Florida. La ora 19:30, sâmbătă seara, stăteam lângă un morman de veselă murdară și brusc a căzut curentul ... dar asta nu e nimic în comparație cu ceea ce se întâmplă acasă la ora 17:00. Și credeți-mă, clienții din Florida de Sud sunt foarte greu de mulțumit, dar și ei par acum un dar, comparativ cu băieții mei care nu au somn.
Cândva aveam timp. Pentru mine. Acum ar fi frumos dacă mi-aș face un pic manichiura. Sutienul meu nu mai stă frumos. Ondulatorul de păr probabil nu mai funcționează. Eu nu pot face duș fără spectatori. Am început să folosesc crema pentru pleoape. Nimeni nu-mi mai verifică actele de identitate. Aceasta este o dovadă că am devenit mamă. Dovada că trebuiesc cuiva. Anume acum cineva are nevoie de mine. La fel ca și noaptea trecută ...
La 3 dimineața aud zgomotul pașilor mici - intră cineva în camera mea. Stau liniștită și abia de respir. Poate se va întoarce în camera lui. Da!
"Mamă!"
"Mamă!" - Vocea devine un pic mai tare.
"Da" - abia de șoptesc.
El se oprește, cu ochii sclipind la lumina slabă.
"Te iubesc."
Și gata, a plecat! S-a întors înapoi în camera lui. Dar cuvintele lui au rămas încă agățate în aerul noapții reci. Dacă aș putea să le ating, aș lua aceste cuvinte și le-aș strânge la piept. Vocea lui liniștită, care șoptește cele mai scumpe cuvinte din lume. Te iubesc. Zâmbetul îmi atinge buzele și expir încet. Aproape că mă tem să nu le uit. Mă întorc înapoi în pat, iar cuvintele lui stau încrustate în inima mea.
Într-o zi acest băiețel va devein un adevărat bărbat. Atunci nu-mi va mai șopti cuvinte dulci la o oră târzie. Voi auzi doar zgomotul mașinilor și sforăitul soțului. Voi dormi toată noaptea, și nu-mi voi mai face griji dacă un copil va fi bolnav sau dacă altul va plânge. Aceste clipe vor rămâne doar în memoria mea. În memorie vor rămâne și acești ani când ei au nevoie de mine, acești ani obositori, dar care trec atât de repede.
Trebuie să încetăm să visăm la timpul când va fi mai ușor. Pentru că adevărul este că da, poate că va fi mai ușor, dar mai bine decât în prezent, nu va mai fi niciodată. Astăzi, când sunt acoperită de mucii și saliva copiilor mei. Astăzi, când mă bucur de mânuțele care îmi cuprind gâtul. Astăzi, este perfect. "Într-o zi," voi putea să îmi fac pedichiura în voie și voi putea face duș de una singură. "Într-o zi," mă voi reda mie însămi. Dar astăzi mă dau toată lor, sunt obosită, și sunt toată numai pete, dar ei mă iubesc așa cum sunt, așa că merg din nou la ei. Cineva are nevoie de mine.
