La data de 21 martie este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, fiind dedicată creșterii gradului de conştientizare a problemelor cu care se confruntă persoanele care suferă de sindromul Down. Una dintre ele este incluziunea socială, pentru că fiecare copil își dorește să fie iubit și acceptat. Pentru a marca în mod deosebit această dată importantă, Ludmila Adamciuc a inițiat acum patru ani campania inedită #toțisuntemdiferiți. Toți cei care se alătură acestei campanii poartă ciorapi diferiți în semn de solidaritate față de persoanele care au un cromozom în plus.

Pentru că dragostea nu numără cromozomii, Ludmila Adamciuc spune că își dorește ca toți copiii cu sindrom Down să poată crește într-o societate mai bună, mai tolerantă, mai empatică.

”Societatea etichetează fără a-și pune anumite întrebări, fără a cunoaște specificul acestei dizabilități. Este răspândită percepția că un copil cu dizabilitate se poate naște doar într-o familie social-vulnerabilă, unde persistă probleme cu alcoolul, drogurile sau alte vicii, ceea ce este desigur absolut greșit. Un copil cu dizabilitate se poate naște în orice familie. Nimeni nu este asigurat împotriva acestei posibilități, și tocmai din acest motiv, nu trebuie să ne fie frică să privim în această direcție, să o cunoaștem, dincolo de stereotipuri.”, susține Ludmila Adamciuc.

În acest an, comunitatea #PrietenaMea a organizat un atelier de pictură în cadrul căruia mai mulți copii cu sindromul Down au pictat ciorapi diferiți, pentru că luna martie este despre ei.

”Purtatul ciorapilor diferiți este una dintre modalitățile prin care comunitatea care promovează incluziunea persoanelor cu Sindromul Down, contribuie la ridicarea gradului de conștientizare și acceptare față de aceste persoane.”, a mai subliniat Ludmila Adamciuc.

Potrivit statisticilor, aproximativ unul din fiecare 1000 de copii se va naște cu sindrom Down. În Republica Moldova se nasc 40 de copii cu sindrom Down anual.

mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus