Poate te-ai întrebat vreodată ce anume îi determină pe oameni să aibă relații extraconjugale. Într-un studiu recent, specialiştii au descoperit motivele pentru care partenerii de cuplu au înşelat.
Oamenii de ştiință au analizat rezultatele cercetării şi au ajuns la următoarele concluzii, potrivit Psychology Today:
Când sentimentele pentru partener au dispărut
Uneori (dar nu întotdeauna), lipsa de iubire într-o relație existentă îi determină pe oameni să aibă relații extraconjugale. 77% dintre participanți la sudiu au raportat că lipsa de iubire pentru partenerul lor şi/sau sentimentele mai puternice pentru amant/ă au fost un motiv destul de puternic pentru care au înşelat.
Pentru varietate
Alteori, infidelitatea nu este un răspuns la o problemă de cuplu, ci mai degrabă este o reacție la plictiseală. Pentru multe persoane (74%), dorința de noutate i-a determinat să aibă un comportament de slăbiciune. Mai mulți bărbați decât femei au avut acest motiv.
Când ne simţim neglijați
Similar emoției produse de lipsa de iubire, unele persoane înşală ca răspuns la lipsa de atenție a partenerului. Participanții (70%) au dezvăluit că neglijarea i-a determinat să calce strâmb. Mai multe femei decât bărbați au recunoscut acest lucru drept unul dintre motivele pentru care au înşelat.
Când nu ține de voința noastră
Nu orice act de infidelitate este premeditat şi condus de sentimente de nemulțumire în relația actuală. Mulți participanți (70%) au remarcat că situațiile neprevăzute, de exemplu atunci când au băut, i-au determinat să înşele. Mai mulți bărbați decât femei au recunoscut acest motiv.
Pentru orgoliul de sine
Pentru unii oameni, ideea de a avea o aventură le poate stimula propriul ego. Mai mult de jumătate dintre participanți (57%) au indicat că încrederea de sine crescută a fost un motiv pentru care au înşelat.
Din furie
În 43% dintre cazuri, înşelatul a reprezentat o formă de răzbunare sau de pedeapsă pentru celălalt partener.
Când nu ne-am luat angajament
O relație romantică echilibrată se bazează pe intimitate, pasiune şi angajament. În ceea ce priveşte angajamentul, aproape jumătate (41%) dintre participanți au indicat că lipsa acestei calități i-a determinat să-și înşele partenerii.
Din cauza dorinței sexuale
Aproximativ 32% dintre participanți au raportat că au avut o aventură din cauza dorinței lor sexuale. Poate că în relația lor de cuplu există probleme în ceea ce priveşte frecvența sexului sau fanteziile sexuale pe care şi le doresc, iar acest fapt poate fi un motiv pentru care înşală. Bărbații au raportat acest motiv mai mult decât femeile.
Prin urmare, este posibil să existe şi alte motive care nu au fost surprinse în acest studiu deoarece - aşa cum au remarcat autorii - participanții au încercat să-şi amintească ce anume i-a determinat să aibă acel comportament. Uneori, memoria poate să nu ajute.