Specialiștii în imunizare îndeamnă părinții să-și vaccineze fetițele împotriva virusului papillomei umane, virus care la maturitate poate duce la apariția cancerului de col uterin. Recomandarea medicilor are loc în contextul săptămânii europene a imunizării, marcată și în Republica Moldova în perioada 24-30 aprilie. Potrivit medicilor epidemiologi, din cauza acestui virus, anual, în Republica Moldova mor în jur de 300 de femei.
Potrivit medicilor, cancerul de col uterin poate fi prevenit în proporție de 80 la sută prin vaccinarea în adolescență contra Virusului Papillomei Umane. Vaccinul poate fi administrat în Republica Moldova fetițelor de 10 ani, cu acordul prealabil al părinților.
„În prezent, în Republica Moldova acoperirea vaccinală cu vaccinul HPV la nivel național este de aproximativ 50%. Jumătate dintre fetițele cu vârsta de 10 ani se vaccinează pentru că părinții acestora conștientizează riscurile. Statisticile cu privire la decesele cauzate de cancerul de col uterin sunt sumbre. Anual, la noi în țară decedează peste 300 de femei. Este o cifră neagră pentru Republica Moldova, de aceea începând cu 2017 țara a introdus vaccinarea HPV”, a spus medicul epidemiolog Veaceslav Guțu în cadrul unei ediții speciale de la postul public de televiziune.
Vaccinul HPV a fost introdus ca fiind opțional în calendarul imunizărilor încă în decembrie 2017. Potrivit specialiștilor, vaccinul HPV poate fi administrat concomitent cu alte tipuri de vaccin în două locuri anatomice diferite, inclusiv cu vaccinul împotriva COVID-19.
„Fetițele de 10 ani sunt invitate pentru vaccinare împotriva papilomavirusului uman. Este un vaccin care previne apariția cancerului de col uterin. Este un vaccin care poate evita această suferință și apariția unei boli fatale la fete, pe termen lung. Este foarte important ca fetițele să se vaccineze, ca să poată trăi sănătoase și să-și poată crea familii”, a spus reprezentanta UNICEF Moldova, Angela Capcelea.
În Republica Moldova, potrivit IMSP Institutul Oncologic, anual, sunt înregistrate în jur de 300 de cazuri noi de cancer de col uterin, fiind vorba de 17 femei la 100 mii populație feminină. Cel mai des cancerul de col uterin este depistat la femeile cu vârste cuprinse între 40- 60 de ani.