mamaplus

Experiența teribilă a Nataliei Ciobanu: ”După naștere simțeam că-mi explodează ficatul și mor…”

0
//
28.11.2019

Pentru fotografa Natalia Ciobanu, maternitatea a început într-un mod neașteptat de dur și i-a lăsat amprente atât pe corp cât și pe suflet. Ea spune că a avut nevoie de 10 luni ca să prindă curaj și să-și povestească experiența extrem de grea de care a avut parte la nașterea fiului său, Alan și imediat după aceea.

”Eram o femeie absolut sănătoasă. Până la naștere făceam toate investigațiile medicale cu regularitale. Abia așteptam să-mi țin copilul în brațe!

Pe 30 ianuarie 2019 am ajuns la Centrul Mamei și Copilului cu o deschidere de 5 cm. Medicii au decis să stimuleze nașterea, iar înainte de asta mi-au spart sacul amniotic. Când a venit momentul să nasc, mi-au zis că nu sunt în stare să împing și au recurs la vacuum. Abia mai târziu mi-am dat seama ce urmări groaznice pot avea astfel de proceduri și cât de greu îmi va fi să mă recuperez...

În timp ce mă străduiam să împing, o femeie s-a apropiat de mine și de două ori a apăsat sub sâni cu toată puterea și kilogramele pe care le avea. Eram șocată de tot ce se întâmpla!

Pe 31 ianuarie, la 2.55 noaptea a venit pe lume fiul meu. Îi mulțumesc acum lui Dumnezeu că acest vacuum nu l-a afectat în niciun fel, chiar dacă a avut un hematom destul de mare. Foarte multă vreme mă uitam la el plângând și mă învinuiam că nu l-am putut naște cum se cuvine. Abia mai târziu câțiva medici mi-au explicat că bebelușul era prea mare, iar mușchii mei nu ar fi putut rezista.

Mai târziu, când a trecut toată euforia asta cu nașterea copilului, au început și adevăratele cercuri ale infernului. E o durere imensă atunci când înțelegi că poți să mori în spital, chiar dacă acolo sunt medici care ar putea să te salveze, dar nu o fac.

mamaplus

Am fost internată în secția de nașteri timp de 7 zile. În tot acest răstimp nu puteam să mănânc, să dorm și să merg.

Adormeam abia spre dimineață pe vreo câteva ore, iar când mă trezeam aveam saltelele umede de transpirație rece. Simțeam că mă sting. De două ori pe zi îmi administrau analgezice, dar la un moment dat am înțeles că nu mă mai ajutau.

Ceream ajutor și le repetam medicilor de câteva ori pe zi: ”Mă doare sub sâni, în locul pe care m-au apăsat la naștere”.

La care aveam același răspuns de fiecare dată: ”Ești încă slăbită de puteri, fă mai bine sport”. Alții spuneau că îmi manipulez soțul...

Eram speriată și de faptul că lohiile nu mai ieșeau din uter. Mi-au administrat injecții și tot felul de pastile, dar organismul îmi spunea că nu mai rezistă. Peste 3 zile mi-au făcut o curățire cu vacuum a uterului – cea care se face și în cazul avorturilor.

Când m-am pomenit în pat, aveam o ceață densă în fața ochilor și nu înțelegeam ce se întâmplă în jur. Ceva mai târziu a fost nevoie să merg cu copilul la medic să-i facă un vaccin.

Chiar dacă le-am zis că nu pot merge, mi-au exclamat: ”Te-ai ridicat și chiar acum ai plecat!”. Am luat copilul în brațe și am pornit la etajul trei.

Mergeam și mă țineam de pereți, iar când medicii m-au văzut, mi-au luat copilul și m-au acuzat că l-am pus în pericol. Eram într-o stare de preleșin...

Au urmat câteva zile de dureri groaznice în care nimeni nu mă credea că mă doar sub sâni.

(...) După asta, la ecografie, mi-au zis că am un hematom care ocupă 2/3 din suprafața ficatului, iar în regiunea abdominală am mai mult de 1 litru de lichid, la fel și în plămâni. Mi-au zis să stau culcată și să nu mă mișc. În orice moment, ficatul poate plesni și vor avea doar 10 minute ca să mă salveze.

A urmat o luptă continuă între viață și moarte, dureri infernale și o recuperare foarte grea. Aveți grijă de voi și nu încetați să luptați pentru adevăr, atunci simțiți că aveți dreptate.”

mamaplus