Orice urgență medicală apărută la copii este coșmarul oricărui părinte. În prag de sărbători, mai ales, pot avea loc mai multe incidente și ar fi bine să știi când este cazul să chemi ambulanța. În acest articol, medicul pediatru Roxana Hristianovici explică situații neplăcute pot să apară în rândul copiilor în această perioadă și oferă câteva sfaturi importante pentru cele mai frecvente urgențe medicale ale celor mici.
Părinții trebuie să știe cum să gestioneze corect fiecare situație în parte. Înainte de a merge de urgență la spital cu copiii, există câteva măsuri pe care părinții trebuie să le ia în calcul.
Vezi mai întâi de toate care sunt cele mai des întâlnite accidente în apropierea sărbătorilor de iarnă:
Potrivit medicului pediatru, printre cele mai frecvente urgențe se numără arsurile, atunci când mama are destulă treabă prin bucătărie - un loc în care copilul o însoțește oricând. Prin urmare, se pot produce arsuri la aragaz, cuptor sau cu lichide fierbinți.
Sfat:
Ceea ce este foarte important e ca, în momentul în care s-a produs o arsură, părintele să ia copilul și sub un jet de apă rece să-i pună piciorul, mâna sau zona afectată. Trebuie să-l țină acolo suficient de mult, aproximativ 10 minute, după care poate poate să-i administreze un antiinflamator.
Există arsuri de gradul 1, 2 și 3, dar pot fi și de gradul 4. Putem evalua arsura după ce ținem mâna sun jetul de apă rece. Dacă zona de arsură prezintă flictenă, adică bășicuță, atunci e foarte important s-ajungem cu copilul la urgență, pentru a se evalua corect gradul de arsură. Putem rămâne acasă cu o arsură care nu prezintă flictenă și pielea nu este întreruptă. Dacă pielea este doar roșie, e suficient să aplicăm apă rece și apoi putem să dăm cu o cremă emolientă.
O altă situație întâlnită destul de des ține de tăieturi.
Sfat:
Primul gest este acela de a spăla cu apă și săpun și este măsura peste care nu putem să trecem, pentru că așa decontaminăm corect acea plagă. E posibil să rămână resturi mici de cioburi cu care s-a tăiat copilul, ar putea să rămână bacterii acolo și atunci e necesar să spălăm din abundență cu apă și săpun, apoi unim marginile plăgii, ținem presiune cu o compresă sterilă fix pe acea zonă timp de 5 minute, timp în care nu ne uităm să vedem dacă sângerarea s-a oprit, ci ne uităm la ceas și ținem bine apăsat. Dacă după cele 5 minute continuă să sângereze, atunci este nevoie să ne adresăm la urgență cu acel copil.
O altă problemă medicală reprezintă indigestia sau toxiinfecțiile alimentare.
În sezonul sărbătorilor, la urgență se prezintă destul de mulți sugari și copii mici care manifestă vărsături și scaune diareice. Cauzele pot fi diferite:
- cele virale, care sunt extrem de frecvente în perioada rece (enterovirozele cu rotavirus, adenovirus, norovirus);
- cele bacteriene, aici MARE ATENȚIE la maioneza crudă, făcută cu ou crud (salmonella);
- indigestiile, fără vreo cauză microbiană, dar provocate de un exces (de cele mai multe ori de grăsime).
„Mâncarea este adaptată vârstei. Copilul ar trebui să mănânce și de sărbători ceea ce mănâncă în mod uzual, fără să facă excese. Există această gândire că, copilului îi este poftă și trebuie să guste și el. Însă, trebuie să fim totuși atenți”, spune pediatrul.
Ce fac părinții în caz de urgențe medicale la copii?
„Depinde de gravitatea problemei. Dacă vorbim de o arsură pe o suprafață mare a corpului, copilul a vărsat o oală de apă fierbinte pe el, atunci părinții trebuie să sune automat la 112. Dacă este vorba despre o arsură pe o suprafață mică a corpului, atunci părinții pot să se prezinte singuri cu copilul unitatea de primiri urgențe. De asemenea, ei pot discuta și cu medicul de familie dacă nu le este clar gradul de arsură, dar dacă medicul de familie nu răspunde, de exemplu, nu ar trebui să se întârzie prezentarea la medicul de gardă. Dacă cel mic a suferit o arsură este necesar ca părinții să-l ducă la medic în primele 6 ore de când ea s-a produs.
Dacă vorbim de tăieturi, e același lucru. Ne prezentăm la urgență chiar și atunci când copilul s-a tăiat cu un obiect ruginit, în grajduri de animale, unde sunt excremente de animale”, mai spune dr. Roxana Hristianovici.