Pandemia de obezitate infantilă înseamnă un risc foarte crescut de apariție a comorbidităților la vârste din ce în ce mai mici. Boli precum diabetul sau steatoza hepatică (boala de ficat gras), considerate boli ale adulților, sunt acum deseori descoperite în prezent la copiii cu obezitate. Mai mult, obezitatea la copii și adolescenți crește semnificativ riscul de apariție a infarctului și accidentului vascular cerebral, dar nu numai. Tulburări endocrine, gastrointestinale, neurologice, pulmonare, ortopedice, dermatologice, psihosociale sunt diagnosticate frecvent la copii cu surplus ponderal și necesită tratament de lungă durată, uneori pentru toată viața.

Glicemia crescută, nivelul mare de colesterol, tensiunea arterială mărită, pubertatea precoce sau, din contră, întârziată, grăsimea în exces pe vasele de sânge, toate acestea sunt probleme cu care se poate confrunta un copil cu obezitate.

Alimentația echilibrată trebuie să înceapă cât mai curând în copilărie

Părinții trebuie să fie un exemplu pentru copiii lor. Cu alte cuvinte, degeaba i se spune unui copil să nu mănânce dulciuri, chipsuri, să nu bea sucuri, dacă părintele face exact pe dos sau dacă nu acordă importanță acestor aspecte în alimentația celor mici.

Copiii învață prin imitarea comportamentului părinților și, în consecință, lucrurile bune, dar și cele mai puțin bune deprinse de copil sunt de cele mai multe ori oglinda familiei.

Lipsa de mișcare și consumul excesiv de alimente bogate în sare, zahăr, grăsimi sunt principalele cauze ale obezității, atât la copil, cât și la adult. Iar credința populară conform căreia „un copil gras este un copil sănătos” nu face decât să încurajeze supraalimentarea inutilă a copilului, cu consecințe care se vor vedea atât de termen scurt, cât și pe termen lung.

”În ultima perioadă observ din ce în ce mai mulți copii cu probleme de greutate. Din păcate, în multe dintre cazuri, părinții nu înțeleg gravitatea acestui fenomen și consideră că au un copil mai bine făcut sau mai pufos, a cărui problemă se va rezolva singură odată cu creșterea, pe principiul lasă, mamă, că te înalți tu și nu o să mai fii așa de pufos.

Realitatea este că, dacă nu se fac modificări în ceea ce privește alimentația acestor copii, ei vor deveni adulți obezi sau supraponderali și vor avea numeroase riscuri asociate de sănătate”, spune dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, doctor în medicină.

Alegerea alimentelor sănătoase este esențială în etapele de sugar și copil mici, deoarece formarea preferințelor culinare are loc timpuriu. Pe lângă dieta echilibrată, specialiștii recomandă odihnă suficientă, limitarea timpului petrecut în fața ecranelor și practicarea regulată a activităților fizice, minimum o oră zilnic.

IMPORTANT: În niciun caz nu trebuie învinovățit copilul pentru greutatea sa! Stigmatizarea nu face decât să crească riscul de depresie, mâncat pe fon emoțional sau tulburări alimentare de tip bulimie, avertizează medicii.