Psihologii au constatat că o nouă afecțiune care a pus stăpânire pe copii. Această tulburare este pusă pe seama deteriorării relaţiei dintre părinţi şi copii şi a faptului că aceştia petrec foarte puţin timp împreună. Specialiştii au descoperit un nou sindrom, numit ATCP (Angered Temper with Choleric Progression), care întruneşte o serie de tulburări de comportament, cu tendinţe extremiste. Copiii afectaţi de această tulburare devin retraşi, timizi, sau prezintă nervozitate excesivă şi agresivitate faţă de familie, dar şi faţă de ceilalţi copii.

„Copiii cu probleme de comportament, care se bat, mint sau nu ascultă, sunt de fapt deprimaţi. Sunt copii însinguraţi în interior, deşi sunt înconjuraţi de bone, bunici şi educatoare. Un copil deprimat se poartă diferit decât un adult deprimat. Copilul nu îşi arată tristeţea direct, ci poate fi violent, răutăcios cu alţi copii, sau se contrazice din orice. Dacă îl certăm sau îl pedepsim direct, putem să îl împingem şi mai tare înspre depresie şi izolare”, a declarat Diana Luana Frazzei, psihoterapeut.

Sindromul este definit de psihoterapeuţi ca fiind un efect psihologic al lipsei părinţilor din viaţa copilului, nu neapărat fizică, ci şi prin neglijarea acestora, oferindu-le ca refugiu şi metodă de relaxare tablete, telefoane şi calculatoare. Mulţi părinţi refuză să petreacă puţinul timp liber, de după serviciu, cu copiii, invocând ca motiv oboseala.

Până nu de mult, aceste caracteristici erau întâlnite la copiii ai căror părinţi erau plecaţi din ţară şi care rămâneau în grija bunicilor, dar studiile recente au rezultate îngrijorătoare.

„Pentru societatea în care trăim, timpul a devenit o resursă critică, care afectează echilibrul dintre viaţa de familie şi cea profesională. Primele victime ale acestei situaţii pot fi, uneori, copiii. Ocupaţi sau prea grăbiţi, părinţii nu realizează că deşi cred că le oferă copiilor lor o viaţă extraordinară, uneori acestora le lipseşte ceva (…)”, declară Gabriela Coman, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie din România.

Strigătul de ajutor al copiilor care au pierdut contactul cu părinţii

Copiii neglijaţi prezintă tulburări de comportament specifice sindromului ATCP. Acestea se manifestă, foarte des, la copiii mici din colectivităţi, cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 ani.

Simptomele acestui sindrom sunt:

  • agresivitatea și nervozitatea excesivă
  • timiditatea, minciuna și violenţa verbală sau/şi fizică 
  • tendinţa de însingurare
  • refugiul în telefoane sau TV
  • faptul că cel mic este necomunicativ sau are cerinţe excesive către părinţi - cere mereu cadouri şi jucării de care nu are nevoie.

„Din ce în ce mai mulţi copii sunt violenţi şi simt nevoia să se impună în faţa colegilor cu orice preţ. Îi ironizează şi uneori devin şi violenţi la nivel verbal, fizic, dar mai ales emoţional”, afirmă Mirela Horumba, psiholog şi psihoterapeut.

Alte semne care ar trebui să le atragă atenţia părinţilor, vis-a-vis de neglijarea copiilor, sunt ticurile şi automatismele pe care aceştia le au, ca urmare a unui dezechilibru emoţional sau a unei stări de nervozitate, cum ar fi urinarea în pat la o vârstă înaintată, introducerea degetului opozabil în gură sau ronţăitul unghiilor.

Oricât de bine ar fi îngrijit un copil de bunici, bone, educatoare etc. şi oricât de multe jucării şi dulciuri ar primi, doar atenţia, grija şi dragostea părinţilor îl pot ajuta să crească armonios şi sănătos, pe toate planurile.