Psiholog: ”Între 2 și 4 ani e normal ca un copil să nu-și controleze emoțiile și reacțiile”

Orice părinte își dorește doar ce-i mai bun pentru copilul său, iar în momentele de tantrum simți că nu mai ai forțe și pierzi controlul asupra situației și asupra acțiunilor proprii. Este foarte important să-ți menții cumpătul și să urmezi sfaturile date de specialiști pentru a aplana situația și pentru a calma copilul. Potrivit psihologilor, pe termen lung sentimentele negative sunt “inacceptabile”, “nefolositoare”, “trebuie ascunse” și că îl iubiți doar când este fericit și liniștit.

Mai ales în jurul vârstei de 2 ani, orice poate declanșa plâns de neoprit, trântit pe jos, urlete și dat din piciorușe. Este suficient ca micuțul să fie obosit, flămând, constipat, să aibă erupții dentare sau o infecție minoră. Starea de disconfort fizic scade pragul de toleranță și cele mai banale lucruri pot declanșa o reacție aparent inexplicabilă pentru adult.

Dar există copii care par a fi mai reactivi decât cei din jurul lor, chiar și la vârste mai mari și fără o jenă fizică. Reactivitatea fiecărui copil diferă încă din perioada de sugar, când se poate remarca un anumit temperament, întipărit genetic. Dacă unii se liniștesc rapid când sunt luați în brațe și puși la sân, alți copii plâng inconsolabil ore în șir, sunt deranjați de rutine zilnice precum îmbăiatul sau îmbrăcatul și răspund mai târziu la afecțiunea părinților. Aceștia au un temperament dificil, care poate anticipa probleme de reglare emoțională mai târziu în viață.

Dar pe măsură ce copilul repetă crizele de afect în situații de frustrare, modul cum reacționează anturajul va modela comportamentul ulterior al copilului. Se stabilește astfel, din zeci și sute de “încercări”, un tipar. De exemplu, un copil de 4 ani solicită să mai stea la televizor peste timpul stabilit. Părintele îi răspunde initial cu nu, iar copilul are o criză de plâns, furie, țipete. Răspunsul unor părinți este să cedeze, pentru a nu-și supăra copilul și să îi ofere încă X minute. Lecția preluată de aici de către copil, inconștient, este că acest comportament îi aduce ceea ce își dorește.

Situații dificile din mediul familial vor face ca reactivitatea copilului să fie mai mare

Nesiguranța dată de conflictele între părinți, certuri, divorț, lipsa îngrijirilor adecvate și consecvente, lipsa unui atașament securizant vor scădea șansele ca acel copil să învețe să își gestioneze singur emoțiile.

Dacă un copil de peste 3-4 ani are crize de afect foarte frecvente și de lungă durată, dacă are și alte dificultăți în dezvoltare, poate fi utilă o consultație psihiatrică. Crizele de furie și ostilitatea pot fi semnele altor probleme precum tulburarea de opoziție-sfidare, tulburarea de comportament disruptiv, ADHD.  

Ce soluții există?

Pe lângă un climat familial cald și previzibil, este important pentru copil să se poată baza pe voi. Dacă ați spus nu, acesta trebuie să rămână nu și același lucru este valabil pentru o promisiune. Cu timpul, va învăța că nimic nu vă face să vă răzgândiți, că există reguli care trebuie urmate. Explicați aceste reguli și limite din timp, în termeni cât mai clari. Oferiți opțiuni clare atunci când acestea sunt posibile, dar pentru copiii preșcolari, nu mai mult de 2.

Atunci când au un comportament nepotrivit, abțineți-vă de la apelative și evaluări globale de tipul “copil rău”, “copil obraznic”. Puteți semnala și eticheta comportamentul ca nepotrivit și să vă exprimați nemulțumirea, dar nu extindeți asta la întreaga persoană a copilului. Altfel, va ajunge să creadă despre el că este într-adevăr rău, obraznic, nepriceput, cu efecte devastatoare asupra stimei de sine. După suficient timp, nici nu își va mai da silința să pară altfel.

Cheia constă însă în oferirea de atenție imediat cum micuțul are un comportament dezirabil. Acest lucru include eforturi mici (precum a trage aer adânc în piept sau a nu mai urla pentru câteva secunde). Observați și lăudați cu entuziasm toate eforturile de a se liniști. Fiți foarte specifici și încurajatori când oferiți laude.