În jurul vârstei de un an a copilului, foarte mulți părinți se arată îngrijorați de faptul că cel mic încă nu a făcut primii pași, deși semenii lui au început să meargă pe piciorușele proprii încă de la nouă luni. Ceea ce ar trebui să știe acești părinți este că fiecare copilaș se dezvoltă în mod individual și nu putem face o medie de vârstă dacă vine vorba despre mersul copilului. Ca să fii informat și să înțelegi mai bine această etapă în dezvoltarea și creșterea copilului, află în continuare un șir de recomandări de la un medic pediatru.
Există o variație considerabilă în ceea ce privește dezvoltarea motorie a copilului, iar această schema a dezvoltării motorii nu trebuie percepută cu precizie, susține medicul Peter Rosenbaum, profesor de pediatrie la McMaster University în Hamilton, Ontario, Canada.
”Unii copii fac primii pasi între 9 luni până la 10 luni - iar alții între 16 luni și chiar mai târziu. Cel mai important aspect însă este calitatea mersului - de pildă, un copilaș de 15 luni care nu merge, însă merge de-a bușilea activ - este considerat a fi OK - dar altul, de pildă, care nu face alte mișcări și este destul de inactiv și rigid, poate fi inclus în categoria ”cazuri îngrijorare”.
Rigiditatea mișcărilor sau lipsa de tonus muscular poate fi un semn al unor boli serioase. Este, de asemenea, important ca părinții să își ajusteze așteptările dacă micuțul a fost născut prematur. Un copil de 13 luni care a fost născut prematur cu 8 săptămâni va ajunge la etapele tipice de dezvoltare mai greu, deci el va acționa ca un copilaș de 11 luni.”, afirmă medicul pediatru Peter Rosenbaum.
Medicii sunt de părere că atunci când începem să observăm la copil primele tentative de a merge, ar trebui să luăm în considerare:
- copilul își folosește ambele părți ale corpului - stânga și dreapta
- dacă se poate ridica singur,
- dacă merge în 4 lăbuțe sau de-a bușilea,
- dacă se mișcă în jurul fundulețului
- dacă se ridică singurel din mânuțe
- dacă atunci când stă în 2 picioare se susține egal pe cele doua tălpi
Aceste acțiuni sunt bazele care îi vor susține mersul de mai departe al copilului. Totodată, este important să încurajăm copilul să facă mai multă mișcare, să îl ducem tot mai puțin în brațe și să îl încurajăm să se implice în diverse jocuri active.
Pediatrii mai încurajează și mersul în 4 lăbuțe, de-a bușilea, acestea fiind acțiuni care îi întăresc mușchii și îi cresc nivelul de echilbru, siguranță și încredere în sine. Aceste mișcări pun bazele mersului și îi dezvoltă curiozitatea și plăcerea descoperii unor lucruri noi.