Potrivit medicilor alergologi, numărul pacienților cu alergii alimentare, dermatită atopică, astm bronșic și rinită alergică este în creștere în țara noastră. Este alarmant și faptul că în ultima vreme se observă o tendință de micșorare a vârstei pacienților, pentru că din ce în ce mai mulți copii micuți prezintă procese alergice grave. Medicul pediatru-alergolog Olesea Nicu susține că una din principalele cauze ar fi terenul genetic, pentru că sunt părinți care au deja o patologie alergică.
”În cazul în care unul dintre părinți are alergie alimentară, astm bronșic sau chiar rinită alergică, atunci riscul ca micuțul să dezvolte o patologie alergică este de aproximativ 35%. Dacă ambii părinți au diferite patologii alergice, riscul crește până la 65%, iar dacă ambii au o patologie alergică similară, cum ar fi alergia la laptele de vaci, atunci riscul copilului crește la 80%.”, a specificat Olesea Nicu în cadrul unui interviu.
În timpul sarcinii e bine ca mama să consume produse cu potențial alergic înalt, pentru a-i crea imunitate bebelușului.
”Pentru a scădea numărul de alergii la copii, se recomandă ca mama sănătoasă să nu țină regim în timpul sarcinii și din contra să fie expusă: la alune, la lapte, pește, etc. La fel ar trebui să procedeze și în timpul alăptării, pentru că se dezvoltă o toleranță imună a copilului. Un alt factor important ține de diversificarea alimentației bebelușului și când anume ar trebui ca micuțul să guste din alimente cu potențial alergic foarte înalt. Într-adevăr, mulți copii ar putea avea o reacție alergică, dar nu toți.
Dacă vorbim despre introducerea terciurilor cu gluten, a ouălor sau alunelor, în recomandările vechi era de la vârsta de 1 an, dar acum s-a modificat foarte mult. Respectiv, e binevenit să intoroducem aceste alimente mai devreme, în intervalul de vârstă de la 4 la 7 luni. În această perioadă organismul își dezvoltă o toleranță imună față de aceste alimente.”, susține medicul.
De ce copiii sunt mai expuși la reacțiile alergice
”Să ne aducem aminte că copiii sunt în creștere, iar sistemul imun încă nu este dezvoltat pe deplin și reacționează mai exagerat la anumite lucruri. De aceea, trebuie să-l călim de mic pe copil și să-l trimitem mai des la bunici. Dacă ne referim la copiii de vârstă mică, să nu uităm de tratamentele agresive, cum ar fi terapia cu antibiotice care uneori este indicată la momentul nepotrivit. Cu cât mai multe cure de antibiotice are copilul, riscul alergiilor crește.”, a mai adăugat pediatrul-alergolog Olesea Nicu.
Menționăm că în cazul unor reacții alergice la copii, nu încercați automedicația sau recomandările de pe internet. Adresați-vă la medic sau dacă este vorba despre o reacție alergică severă apelați numărul 112.