Vasilisa Ermakova este o sportivă profesionistă, pasionată de skateboarding și de snow-boarding.
Fetița de 7 ani, originară din Rusia, a devenit cunoscută în mediul on-line, mai ales pentru videourile publicate pe pagina ei de Instagram, acolo unde apare executând niște cascadorii demne de filmele de la Hoolywood.
Se pare că micuța nu este unica sportivă din familie. Tatăl ei, de asemenea, este pasionat de sporturi extreme și anume el este cel care o învață și o îndrumă pe Vasilisa.
Vasilisa a urcat pentru prima dată pe o placă de skateboard la vârsta de 3 ani, iar de atunci a stabilit deja trei recorduri naționale în Rusia și a câștigat șapte medalii de aur în competițiile de snowboarding. Pentru performanțele atinse, Vasilisa a fost inclusă în topul „100 de copii supradotați ai lumii).
Acum fetița visează să participe la celebra competiție X Games - una dintre cele mai renumite competiții de sporturi extreme din lume, iar pentru asta se atrenează câte 5-6 ore pe zi.