Interzicem sau permitem? Aceasta este întrebarea ...

„Nu atinge!” „Nu se poate!” „Nu!” De multe ori îi repetați aceste cuvinte copilului dvs? Cei mai mulți dintre noi, părinții, pronunță aceste cuvinte și fraze în fiecare zi, de zeci de ori pe zi ... dar, tot mai des se găsesc părinți care sunt împotriva interdicțiilor și care îi dau frâu liber copilului, oferindu-i astfel libertatea totală. Care părinții din aceste două categorii au totuși dreptate? Și care sunt consecințele unor asemenea abordări de educație?

Dacă copilului i se interzic multe și trăiește într-un continuu „Nu se poate!” și „Nu!”

• Copilul poate începe a-și manipula părinții prin plâns, crize de isterie, se poate preface chiar și bolnav, doar ca să obțină un răspuns afirmativ din partea părinților.
• Copilul va începe a protesta împotriva acestor interdicții iar această ripostare a lui poate fi atât de puternică încât va deveni un stil de comportament. În acest caz riscați să creșteți un copil încăpățânat care va percepe ostil toate indicațiile și rugămințile părinților.
• Copilul poate să înceapă să se apere împotriva acestor limitări permanente, iar cea mai bună apărare este atacul. Copilul va începe să dea semne de agresivitate: să se lupte, să lovească, să muște, etc.
• Sau copilul poate să devină închis în sine, pasiv, timid și să nu mai aibă încredere în sine însuși.

Așadar, în cele din urmă, avem de-a face cu un copil nervos, plângăcios, agresiv, care în mod constant face capricii, sau viceversa, obținem un copil speriat și închis în sine. În acest caz și părinții devin obosiți și irascibili.

Dacă copilului îi este permis orice și nu i se impune nicio limită

Pentru a înțelege ce e rău în această abordare, să explicăm mai întâi ce înseamnă de fapt interdicție? Interdicția este o limitare a acțiunii. Scopul principal al tuturor interdicțiilor părinților este de a proteja copii de posibilele pericole. „Nu se poate de mers pe carosabil”, „Nu se poate de jucat cu focul”, etc. adică de a-i proteja viața și sănătatea copilului. Și chiar dacă copiii sunt supărați și iritați de aceste interdicții ale părinților, ele liniștesc, asemeni frontierelor, granițelor sau hotarelor. Adică, pornind de la aceste interdicții se construiește lumea din jur. Copilul înțelege ce este rău și ce este bune, el simte protecția unui adult cu experiență, serios, puternic și de încredere, care îl protejează și, prin urmare, poate fi liniștit deaorece se află în siguranță.

Așadar, dacă nu există asemenea limite:

• Copilul devine agitat și neliniștit.
• De multe ori copilul nu poate începe vreo activitate deoarece îi este totul permis și pentru el toate sunt neclare și nestructurate.
• Copilul își provoacă părinții să-i interzică ceva (comite vreo faptă în urma căreia părinții să se simtă nevoiți să îi zică „nu”!) pentru a se asigura că totul este bine și că este în siguranță.
• În plus, această permisivitate poate fi percepută de copil ca o indiferență a părinților față de el, iar acesta este un semn că el nu este iubit.  

Așadar, fără interziceri nu se poate ... Dar este necesar de a găsi o cale de mijloc, puteți lăsa 3-4 lucruri interzise, iar pentru restul să răspundeți cu „Se poate”.