Hipertensiunea atacă la orice vârstă. Dar trist este că nu numai adulții, ci și copiii au început să fie afectați. Totuși, această boală poate fi prevenită și ținută sub control.
Hipertensiunea arterială (HTA) a început să lovească și la vârste fragede, începând de la 5-10 ani. De ce? Obezitatea și sedentarismul își spun cuvântul. Copiii mănâncă prea multe alimente procesate și dulciuri rafinate, iar mișcarea nu mai face parte din ritualurile vârstei.
Acești copii suferă și din cauza apneei în somn. Sforăie și au dificultăți de respirație. Or, HTA netratată la timp în copilărie, la maturitate poate duce la complicații deosebit de grave, precum atac de cord, accident vascular, insuficiență cardiacă sau boli renale cronice.
Cu toate că este una dintre cauzele majore care influenţează dezvoltarea bolilor cardiovasculare, creşterea peste normal a colesterolului în sânge nu este încă percepută ca prezentând un potenţial pericol pentru starea de sănătate. Leacul miraculos al reglării tensiunii arteriale se dovedește a fi adoptarea unui stil de viață sănătos, care să excludă sarea din alimentație și alte vicii. În cazurile mai grave, este nevoie de tratament medicamentos.
Sursa