Din ce în ce mai mulți părinți se arată îngrijorați la primele semne că cel mic nu este capabil să se concentreze sau are un caracter dinamic și impetuos. Cel mai important lucru în acest caz este să nu te alarmezi imediat, din simplul motiv că observi reacții impulsive, neatenție sau o doză ridicată de energie la copilul tău, care poate fi doar încăpățânat și ager. Tocmai din acest motiv, este necesar să știi exact, înainte de toate, ce este hiperactivitatea și cum se manifestă. 

Hiperactivitatea sau tulburarea hiperkinetică și deficitul de atenție reprezintă cele două manifestări ale sindromului ADHD (Attention Deficit / Hiperactivity Disorder), care este o afecțiune de natură neurobiologică. Astfel, diagnosticul trebuie stabilit în funcție de criterii precise, nefiind suficiente anumite reacții și gesturi ale copilului care pot indica numai că este neastâmpărat și puțin docil. În articolul de mai jos vei afla tot ceea ce trebuie să știi despre această problemă despre care se discută din ce în ce mai des în ultimii ani. 

Hiperactivitatea - la ce vârstă se declanșează?

Primele manifestări ale sindromului hiperkinetic pot apărea foarte devreme, fără ca specialiștii să fi identificat o vârstă anume când se poate declanșa. Cu toate acestea, nu se discută despre hiperactivitate în cazul bebelușilor, ținând cont că semnele inițiale pot fi observate, în general, începând cu vârsta de 3-4 ani. Cel mai frecvent, tulburarea poate fi constatată la copiii aflați la grădiniță și școală, când agitația și lipsa de atenție devin mai ușor de recunoscut. În perioada adolescenței și după depășirea acesteia, de cele mai multe ori, simptomele se atenuează și numai în cazuri mai rare continuă să fie prezente sub formă de comportament antisocial, cu consecințe drastice asupra individului, care nu reușește să se integreze într-un grup și să comunice cu cei din jurul său. 

Simptomele hiperactivității și deficitului de atenție

Cele două caracteristici fundamentale sindromului ADHD sunt comportamentul hiperactiv/impulsiv, caracteristic mai ales copiilor preșcolari, aflați la grădiniță, și lipsa de concentrare, mai ușor de identificat după ce aceștia încep să meargă la școală. 

Copilul hiperactiv/impulsiv se manifestă prin:

  • Fâțâiala continuă, mișcarea permanentă a mâinilor și picioarelor, chiar și atunci când stă pe scaun;
  • Incapacitatea de a rămâne așezat atâta timp cât este necesar;
  • Activitatea motorie excesivă, atât la locurile de joacă, cât și acasă: deseori aleargă sau se cațără, chiar și atunci când nu este permis și, în general, acționează fără a se gândi la consecințe;
  • Dificultatea de se implica în activități care îl obligă să rămână liniștit, fără a se mișca;
  • Comportament asemănător unui uragan: este gălăgios, în continuă mișcare, sare de la o activitate la alta și deseori dă dovadă de neliniște și nervozitate;
  • Vorbitul în mod excesiv;
  • Răspunsuri bruște, pe care le dă înainte ca cei care i se adresează să termine întrebarea;
  • Lipsa de răbdare: fie că este vorba despre jocuri sau despre o simplă discuție, nu așteaptă să îi vină rândul și pare că nu ține cont de ceilalți;
  • Întreruperea celorlalți în mod brusc, uneori chiar și prin manifestări de furie.

Copilul cu deficit de atenție este caracterizat de:

  • Incapacitatea de a fi atent la detalii și comiterea unor greșeli banale, care puteau fi evitate cu ușurință;
  • Lipsa de concentrare în timpul activităților școlare sau ludice;
  • Dificultatea de a asculta și înțelege un discurs până la sfârșit: uneori, pare absent în timp ce i se vorbește;
  • Imposibilitatea de a duce până la capăt o sarcină sau de a urma instrucțiunile care îi sunt date;
  • Lipsa de organizare;
  • Aversiunea față de activitățile care necesită efort mental: uneori, prezintă inclusiv dificultăți de exprimare și învățare;
  • Neatenția față de obiectele pe care le folosește acasă sau la școală (caiete, jucării, cărți, creioane, etc.), pe care le pierde sau le uită;
  • Ușurința cu care reacționează la stimulii externi, de care se lasă imediat distras;
  • Efectuarea tuturor activităților zilnice având un aer distrat și absent.

În unele situații, atât în cazul copiilor hiperactivi cât și al celor cu deficit de atenție, manifestările enumerate în precedență pot fi însoțite de: anxietate, depresie, ticuri nervoase, schimbări bruște de dispoziție. 

Cele 18 simptome prezentate mai sus sunt recunoscute în Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD) publicată de Organizația Mondială a Sănătății, cu mențiunea că vorbitul în mod excesiv este considerat un semn de impulsivitate și nu de hiperactivitate. 

Stabilirea diagnosticului

Condițiile pentru a se putea stabili diagnosticul de ADHD sunt următoarele:

  • Copilul trebuie să prezinte cel puțin 6 simptome caracteristice acestei afecțiuni; 
  • Simptomele trebuie să se manifeste timp de 6 luni consecutiv;
  • Primele manifestări ale sindromului trebuie să apară mai devreme de împlinirea vârstei de 6-7 ani.

Există 3 categorii în care copilul diagnosticat cu ADHD se poate încadra:

  • Tipul predominant hiperactiv, dacă există cel puțin 6 dintre simptomele asociate cu comportamentul hiperactiv/impulsiv;
  • Tipul predominant neatent, dacă sunt prezente cel puțin 6 dintre simptomele asociate deficitului de atenție;
  • Tipul combinat, dacă sunt prezente simptome din ambele categorii.

De asemenea, pentru un diagnostic cât mai exact, este necesar ca simptomele pe care copilul le prezintă să îi influențeze în mod negativ rezultatele la grădiniță sau la școală, precum și raportul cu cei din jur și integrarea socială.

Cauze ale sindromului ADHD

Cauzele care duc la declanșarea sindromului ADHD încă nu sunt pe deplin cunoscute. Potrivit unor teorii, responsabilă de această tulburare este o disfuncție a sistemului nervos central, în special la nivelul cortexului prefrontal. De asemenea, se presupune că și factorii genetici joacă un rol important în dezvoltarea acestei afecțiuni, cu toate că evoluția sa depinde de contextul social în care este crescut copilul. Nu în ultimul rând, se iau în calcul și alte aspecte, cum ar fi nivelul crescut de anxietate al mamei, fumatul și consumul de alcool în timpul sarcinii, condițiile socio-economice precare, nașterea prematură, greutate mică la naștere sau expunerea la plumb.

Metode de tratament

În momentul în care a fost stabilit diagnosticul de ADHD, se poate interveni prin două metode: 

Terapia medicamentoasă

Aceasta acționează în primul rând asupra simptomelor principale ale sindromului (lipsa de concentrare, impulsivitatea, hiperactivitatea), dar nu rezolvă alte consecințe ale acestuia, cum ar fi problemele de integrare socială. În plus, medicamentele pot avea efecte secundare și nu dau rezultate pe termen lung.

Metoda cognitiv-comportamentală

Rolul acesteia este de a-l învăța pe copil să se autocontroleze, astfel încât să își poată stăpâni furia și să fie capabil să rezolve conflictele. Este necesar ca ajutorul specializat să îi includă și pe părinți, care, la rândul lor, trebuie să fie în măsură să se confrunte cu simptomele hiperactivității și să le gestioneze în modul cel mai eficace posibil.  

În concluzie, există remedii atât pentru hiperactivitate cât și pentru deficitul de atenție, cu condiția ca părinții să se implice constant, astfel încât să învețe cum să reacționeze cel mai bine atunci când copilul lor manifestă simptomele specifice acestei afecțiuni.  

Sursa
www.babyneeds.ro
hiperactivitatea la copii
sindromul ADHD
deficit de atenție la copii
Organizația Mondială a Sănătății