Diversificarea alimentației la bebeluși este o etapă importantă în dezvoltarea lor, iar mămicile își pun diferite întrebări privind introducerea unui aliment sau altul în meniu. De exemplu, multe dintre ele vor să afle de la câte luni pot să dea ouă copiilor, de câte ori pe săptămână, cum să le prepare etc. Ouăle sunt alimente ce trebuie consumate cu grijă, în special de copii.

Ce spun specialiștii în nutriția copiilor:

  • contrar zvonurilor și părerilor de prin cartier, dacă ai un copil sub un an, medicii recomandă introducerea ouălelor doar după 6 luni;
     
  • mai întâi se introduce treptat gălbenușul, albușul este cel care poate produce alergii, așa că se introduce doar după 12 luni;
     
  • bebelușii pot dezvolta alergii la unele proteine (incluzând ouăle), de aceea trebuie mare atenție și se dau mai întâi bucățele mici de gălbenuș, nu unul întreg. Cauza alergiei la ouă la copii este incapacitatea sistemului imunitar de a diferenția proteinele de ou de agenții patogeni care cauzează boli. Corpul vede proteinele de ou ca invadatori străini și face un atac eliberând anticorpi numiți imunoglobulina E (IgE). Semnele posibile ale unei alergii la ouă: urticarie, erupții pe piele, umflarea limbii sau a buzelor, roșeața ochilor, congestie și mâncărime a nasului, diaree, vărsături, febră, agitație, dificultăți în respirație. Pentru simptomele severe trebuie să vă prezentați cu el la urgențe;
     
  • este important ca ouăle să fie fierte bine, tari, pentru a evita toxiinfecțiile alimentare (în special cu Salmonela), deci nu gălbenușuri moi! De asemenea nu li se dau creme, maioneză sau preparate care au încoprorate ouă crude.
     
  • cât despre cantitate, între 1 și 3 ani nu este recomandat ca un copil să consume mai mult de 2 ouă pe săptămână, cu distanțe de 3-4 zile între ele.