Stabilirea unor limite sau impunerea unor reguli pot declanşa adevărate războaie între copii şi părinți. Important este ca adulții să îşi păstreze calmul, chiar şi atunci când cei mici par de nerecunoscut şi să rămână fermi pe poziții. Este greu, dar nu imposibil, spune Deborah Carlisle Solomon, specialist în educația copiilor.
”Dacă copilul este nervos, poate pentru că i-am impus o regulă care nu îi place, atunci pot să îi arăt copilului că îl înțeleg şi să îi spun: „Ştiu că ai vrut să faci aia, dar nu te pot lăsa pentru că este periculos” şi atunci îl lăsăm pe copil să îşi exprime sentimentele. „Da, țipi foarte tare. Ştiu, eşti supărată. Chiar voiai să faci lucrul acela. Ştiu că e greu atunci când nu poți să faci tot ce vrei”. Pentru că acesta este adevărul. Una dintre ideile pe care le-o transmitem părinților şi îngrijitorilor este cea a autenticității, iar autenticitatea înseamnă să fii natural şi sincer. Deci, nu pot să opresc un copil din a fi foarte supărat pe mine pentru că nu îl las să facă ceva, dar pot vorbi sincer cu el şi să îi spun „Ştiu, eşti foarte supărat".”, susține Deborah Carlisle Solomon, specialist în îngrijirea şi educația copiilor.
Potrivit ei, în situația în care copilul lovește, va trebui să stabilim o limită fizică, cu mâna în față, şi îi vom spune copilului: „Nu te voi lăsa să mă loveşti. Nu te voi lăsa să dai în mine”. Iar, dacă copilul continuă, îi vom spune „Voi pleca pentru că nu vreau să fiu lovită. Nu mă simt bine.” Şi să nu fie pe un ton de pedeapsă sau prin care vrem să îl facem de ruşine.
”În niciun caz să nu o spui într-un mod prin care îl sperii pe copil, pentru că cei mici nu vin pe lume ştiind care sunt regulile şi cum ar trebui să se comporte. Aşa că trebuie să le arătăm, să fim modele de comportament potrivit, să îi ghidăm şi uneori trebuie să impunem limite la nesfârşit. Şi aici cred că devin confuzi părinții. Ei cred că poate nu dețin cuvintele magice. „Dacă aş spune cuvintele magice, s-ar opri!” Nu, pur şi simplu nu este încă pregătită să se oprească. Le e frică să nu supere copilul, dar noi spunem că este un act de iubire să stabileşti limite unui copil. Pentru că, astfel, îl ajuți pe copil să se organizeze în aşa fel încât să se simtă calm şi liniştit. Dacă neglijăm impunerea unor limite, se simt mai haotici şi atunci şi comportamentul lor devine haotic.”, a mai adăugat Deborah Carlisle Solomon, specialist în îngrijirea şi educația copiilor.