Se apropie weekend-ul și vă gândiți că ar fi tocmai potrivit să-i organizați copilului dvs. o ședință foto. Sperați să imortalizați cele mai interesante momente: zâmbetul lui răzleț și minunat, scânteia din ochișori, dar, pomenit în fața obiectivului copilul are un cu totul alt comportament decât cel așteptat. Dacă și maturii simt o stare de discomfort în fața camerei, atunci ce-i putem reproșa unui copil care dintr-o dată s-a pomenit alături de o persoană necunoscută cu un aparat absolut ciudat.
Dacă doriți însă, să aveți în arhivă poze cu micuțul dvs. așa cum este el în fiecare zi, natural, degajat și… amuzant, trebuie să urmați câteva reguli importante pentru o ședință foto reușită.
Ședința foto în primul rând trebuie să-i producă plăcere copilului. Nu-i creați micuțului impresia că îndeplinește un rol foarte important (pentru părinți). Pentru ca ședința foto să decurgă cu succes, anunțați-l pe micuț, că, în curând va veni cineva cu care vă veți juca împreună. Nu-i spuneți că se vor juca doar în doi, jocul pentru un copil este foarte important, el face parte din viața lui, de aceea în acest mic univers al copilului nu este loc pentru străini. Dacă, însă, îl veți încuraja spunându-i că vă veți juca împreună, acest fapt chiar îl va bucura, or, ce poate fi mai amuzant decât un joc împreună cu tata sau mama?
Avertizați copilul că această persoană cu care vă veți juca, își va aduce jucăria preferată. O jucărie nouă este întotdeauna o mare bucurie! Iar dacă această persoană pe care urmează să o cunoască mai aduce cu sine și jucăriile preferate, atunci în ospeție vine un adevărat prieten! Și nu trebuie să-ți fie frică deloc! Apropo, e chiar contraindicat să atenționați copilul că această persoană care vine în curând, nu este periculoasă, deoarece copii deseori nu aud negația "nu". Oaspetele este pur și simplu un om minunat la fel ca și ziua petrecută alături de el! Important este ca și voi, părinții să credeți în ceea ce spuneți!
Comunicați cu fotograful prietenește chiar din primele minute. Un copil nu poate fi înșelat, el simte perfect toate aspectele relației dintre adulți și încearcă să le imite. Dacă veți fi îngrijorați ore întregi despre comportamentul fotografului și tot ce, și cum face el, copilul pur și simplu va imita comportamentul dvs. iar în final veți obține niște poze în care micuțul este mai mult oficial și reținut, în cel mai bun caz, sau foarte precaut, serios, și, uneori, chiar enervat. Jucați-vă dragi părinți, jucați-vă! Adresați-vă fotografului la "tu" - el doar a venit să se joace. Sau l-ați mințit pe micuț? Jucați-vă chiar din primele clipe în care fotograful vă pășește pragul! Lăsați-l pe fotograf să-și facă treaba: "O, dulce clipă, mai rămâi! "...