Când folosim cuvântul „înzestrat”, „talentat” sau „precoce” ne referim la copii sau persoane care sunt cu mult peste media de inteligență a vârstei sale. Un copil care este observat de mic de părinții săi că este înzestrat peste medie, poate fi ajutat să își atingă potențialul său maxim și să aibă o viață de succes. În domeniile în care el excelează, părinții îl vor susține cu activități suplimentare. Părinții trebuie să își încurajeze copiii și să evite falsa modestie în caz că observă că au un copil special, excepțional. Rolul lor e să fie alături de ei pe drumul vieții, iar a avea un copil peste medie și a reuși ca el să nu se piardă în anonimat este o reală provocare.

Semne generale că ai un copil înzestrat peste medie (indiferent de vârstă):

  • Învață foarte repede orice
  • Învață fără ajutor sau instrucțiuni (sau oricum prea puține)
  • Înțelege sensul conversațiilor adulților
  • Începe să vorbească mai devreme decât normalul
  • Știe multe cuvinte și le folosește corect în propoziții
  • Este interesat să citească
  • Poate sta liniștit în timp ce i se citește o poveste lungă și dorește să o audă din nou
  • Are memorie bună
  • Reține cântecele repede și le repetă corect după ce le aude de câteva ori
  • Vrea să facă sarcini pe care știe să le facă în mintea lui, dar fizic încă nu le poate face pentru că e prea mic
  • Face ușor jocuri tip puzzle
  • Manifestă interes pentru povești și conversații
  • Discută idei în detaliu
  • Are simțul umorului
  • Are o imaginație bogată
  • Manifestă interes în subiecte complexe
  • Este interesat de probleme peste nivelul vârstei și experienței lui
  • Are simț ridicat de observație
  • Este nerăbdător sau plictisit rapid de sarcinile de rutină
  • Îi place să se joace cu copiii mai mari
  • Îi face plăcere să discute cu adulții

Copilul mic de până în 2 ani înzestrat peste medie

Un copil mic dotat peste medie va manifesta un comportament unic și inteligent cu mult înainte că școala să îi recunoască calitățile sale. Cu toate astea, părinții, în special părinții tineri fără experiență poate să nu recunoască talentele speciale ale copilului lor până când un educator nu îi dă teste și nu confirmă prin evaluări calitățile intelectuale ale copilului.

Unii părinți suspectează că ceva este diferit la copilul lor, dar se rușinează din modestie și nu stiu să gestioneze subiectul. Părinții sunt cei mai buni judecători ai abilităților copiilor lor, în special la vârstele foarte mici, așa că trebuie să aibă încredere în instinctele lor și să își urmărească pozitiv copilul.

La ce să te uiți ca să vezi dacă ai un copil mic înzestrat peste medie?

Un nivel ridicat de curiozitate este de regulă primul și cel mai puternic semn că cel mic are o inteligență peste medie însă sunt și alte semne ale unei dezvoltări precoce pe alte trei zone generale:

  • Abilități de mobilitate (este capabil să execute mișcări ce implică mobilitate scurtă sau amplă cu ușurință).
     
  • Cantități (vocabular lărgit, propoziții lungi și complexe, absoarbe rapid informația nouă).
  • Comparații (comparativ cu alți copii, găsește mai multe feluri de a folosi jucăriile sau sculele de la îndemâna sa, are o abordare plină de imaginație a activităților sale, găsește soluții creative ca să rezolve probleme, manifestă înțelegere profundă a întrebărilor și răspunsurilor adulților).

Copilul tău de până în 3 ani este posibil să fie dotat peste medie dacă: 

  • Stă să îi citești o poveste lungă și o vrea din nou
  • Merge sau vorbește devreme și manifestă interes pentru alfabet
  • Are interes pentru numere și conceptul de timp
  • Face puzzleuri pentru copiii mai mari
  • Demonstrează o sensibilitate crescută și interes mare pentru muzică
  • Reține evenimente complexe și le descrie cu detaliu și interes cu mult după ce ele au avut loc
  • Are simțul umorului de foarte mic
  • Învață repede cântece și poezii și le reproduce
  • Nu are răbdare pentru că nu poate face cu corpul ceea ce mintea lui dorește
  • Înțelege cum lucrurile se așează în ordinea lor firească a vieții
  • Este ferm și intolerant în fața a ceva ce percepe că ar fi nedrept
  • Tot timpul e preocupat să organizeze, să sorteze, să aranjeze, să clasifice lucrurile și să le dea nume
  • Înțelege noțiunea de cauză și efect, răspunde la directive și la acțiunile complexe multitask cu mult mai devreme decât alți copii