Una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă părinții sunt isteriile celor mici. Atunci când aceste crize au loc acasă, departe de ochii lumii, mai e cum e. Mult mai grav este însă atunci când copiii încep să țipe în public, acolo unde părinții se simt presați nu numai de situație în sine, ci și de privirile celor din jur.

În articolul ce urmează, îți propunem câteva recomandări care ar putea să-ți prindă bine în situațiile când cel mic începe să țipe și să se isterizeze în public.

Încearcă să identifici cauza
Atunci când copilul începe să plângă și să țipe, trebuie să te oprești din ceea ce faci și să fii atentă la el. Încearcă să afli ce anume l-a deranjat și l-a făcut să reacționeze în acest fel. Dacă îi este foame sau sete, e cazul să-i satisfaci aceste necesități. Verifică dacă nu s-a lovit și dacă nu-l doare ceva. Totodată, află dacă nu e supărat.

Lasă-te la nivelul copilului și privește-l în ochi
Dacă vei face acest lucru, copilul se simte apreciat și important. Părinții pot analiza mai bine situația, privind copilul pentru a vedea ce se întâmplă. Soluția poate fi mai ușoară decât pare; este doar o chestiune de observare și analiză.

Păstrează-ți calmul
Chiar dacă primul lucru care-ți trece prin minte e să strigi la copil ca să se liniștească, să știi că nu e cea mai bună idee. Nici să-l ignori nu e bine, odată ce într-adevăr poate fi vorba de o problemă (după cum am spus mai sus, îi poate fi foame sau sete, e posibil să se fi lovit sau să-și fi pierdut o jucărie etc.) Când te afli într-o astfel de situație, cel mai bun lucru este să încerci să fii calmă, să îi zâmbești copilului tău și să-ți cobori vocea. nu ezita să vorbești cul el și să-l întrebi de ce plânge. Poate ai norocul să se calmeze și să-ți spună.

Cântă-i încet copilului
Când copilul tău este agitat, ai putea să-i cânți una dintre piesele lui preferate, în liniște. Când o va auzi, va dori să se liniștească, astfel încât să o poată auzi. Așadar, alege-ți melodia preferată și pregătește-te de cântat.

Tu cum procedezi în astfel de situații?