Aproape toți copiii capătă acest obicei, de a-și suge degetele, însă cât de sănătos este? Suptul degetului apare natural la bebeluși, iar pentru unii copii, acesta este modul lor de a se adapta la mediu, de a găsi consolare sau de a semnala o nevoie care nu le-a fost îndeplinită, precum foamea sau somnul.

În cele mai multe cazuri nu există motive de îngrijorare, întrucât, odată cu creșterea, copilul va găsi alte modalități de a se liniști.

Când este ok ca un bebeluș să-și sugă degetele?

Pentru un bebeluș, suptul este ceva cu care s-a născut, un mecanism firesc și un comportament natural. Toți bebelușii au tendința de a băga în gură orice lucru nou. E modalitatea lor de a „testa” ce e bun sau nu, de a cunoaște lumea.

Este numit „supt ne-nutritiv” de către specialiști, iar în primul an de viață, aproximativ trei sferturi dintre copii fac acest lucru din diverse motive: tristețe, foame, oboseală sau supra-solicitare.

Astfel că bebelușii găsesc consolare în acest gest, dar și relaxare. Este vorba mai mult despre un act de calmare, pentru că, la propriu, copilul rareori chiar suge degetul, ci mai mult îl odihnește în gură.

Acest lucru chiar îi ajută să adoarmă mai repede, indiferent dacă abia au fost treziți din somn. Astfel, bebelușul își poate „controla” starea de liniște și calmitate ori de câte ori simte nevoia.

Însă odată cu trecerea timpului, părinții vor putea să-și dea seama exact ce nevoi are copilul și vor învăța cum să răspundă prompt la acestea. Astfel, micuțul nu va mai avea nevoie să-și sugă degetul. În plus, aproximativ jumătate dintre copii renunță la acest obicei în primul an de viață.

Când nu este ok ca un bebeluș să-și sugă degetele?

Chiar dacă o mare parte dintre ei renunță la obicei devreme, sunt copii care își sug degetul chiar și la vârsta de 4-5 ani. Obiceiul devine nociv odată cu apariția dinților permanenți.

Aceștia vor fi modelați de deget și nu se vor mai dezvolta normal, apărând și problemele de dicție.

Copilul nu va mai putea să pronunțe sunetele corect din cauza că dinții nu vor fi aliniați corespunzător și se pot produce întârzieri în dezvoltarea limbajului, încă din primii ani de viață.

Pentru că nu-și vor scoate degetul din gură, nu vor fi tentați să imite sunetele pe care le aud în jur, astfel că vor începe să vorbească mult mai târziu sau vor face asta cu degetul în gura, articulând sunetele incorect.

Un alt aspect important este faptul că gura copilului devine un culcuș extrem de cald și de umed pentru deget, pielea va deveni uscată și pot să apară infecții la nivelul unghiei.

Cum se dezvață copilul de suptul degetului?

Odată cu trecerea anilor, copilul va realiza că părinții sau persoanele care au grijă de el au rolul de a ajuta la împlinirea nevoilor lui, în special prin confort fizic și emoțional.

Astfel, dacă simte afecțiunea și securitatea necesară, copilul își va suge degetul din ce în ce mai rar. Este nevoie de multă răbdare și vigilență.