Limbajul reprezintă un important criteriu de apreciere a dezvoltării neuropsihice şi cuprinde orice tip de activități fonice produse de către copil, inclusiv plânsul sau țipătul. Dezvoltarea copilului cuprinde dezvoltarea motricității, a percepției, a limbajului şi dezvoltarea comportamentului social. Vorbitul reprezintă o parte esențială în dezvoltare, deoarece interacțiunile, comportamentul şi aptitudinile copilului vor fi influențate în mod direct de această capacitate.

Care este vârsta la care, în mod firesc, un copil ar trebui să fie capabil să rostească primele sale cuvinte?

Secvența dezvoltării este identică pentru toți copiii, însă vârsta la care un copil va începe să vorbească poate varia. Dacă la naştere este imperios necesar ca un copil să plângă, se consideră normal ca primul cuvânt să fie rostit la vârsta de un an. În luna a patra gânguritul copilului devine mai variat şi mai expresiv, urmând ca în luna a şaptea copilul să pronunțe primele silabe izolate (precum ta-ta sau ma-ma). În primii trei ani de viață se vor remarca progrese considerabile în vorbire, vocabularul urmând să cuprindă aproximativ 20 de cuvinte în jurul vârstei de un an şi jumătate (18 luni). 

Întârzierile în vorbire: când se consideră că un copil este întârziat?

Din punct de vedere al dezvoltării limbajului, este considerat întârziat copilul care până la vârsta de 2 ani nu a reuşit să pronunțe decât 2 sau 3 cuvinte şi care nu poate să distingă obiectele din cameră, ori pe cei din familie. În practica medicală au existat numeroase cazuri în care copiii nu au reuşit să rostească mai mult de trei cuvinte până la vârsta de 18 luni, dar care puteau să arate cu degetul membrii familiei şi înțelegeau tot ceea ce se întâmpla în jurul lor. Conform specialiştilor, copiii cu limbaj pasiv, dar fără un limbaj activ în primele 18 luni, sunt considerați sănătoşi şi de regulă încep să creeze propoziții în jurul vârstei de 2 ani.

Când ar trebui ca părinții să se adreseze unui specialist?

Atunci când întârzierea în vorbire se prelungeşte sau copilul nu pare că percepe ceea ce se întâmplă în jurul său, este necesară asistența medicală. Solicitarea de asistență din partea unui cadru medical ar trebui să se realizeze frecvent, nu doar în situațiile critice, în special de către părinții care se află la primul copil. În situația în care la vârsta de un an copilul nu utilizează gesturi, trebuie vizitat un medic, acelaşi lucru fiind necesar şi în cazul în care după primele 24 de luni acesta nu poate urma indicații simple, nu poate comunica oral sau are un ton al vocii nazal.

Cauze

Surditatea poate fi o cauză a întârzierii vorbirii, deoarece problemele cu înțelegerea, imitarea şi utilizarea limbii sunt normale pentru copiii care au probleme auditive. Testarea auzului poate fi necesară şi va fi realizată atunci când există o suspiciune din partea părinților. Deoarece problemele cu auzul pot fi date şi de anumite infecții ale urechii, vizita la medic nu ar trebui întârziată.

O problemă de ordin neurologic, precum apraxia, poate afecta abilitatea copilului de a executa mişcările gurii, pentru a putea avea un discurs sau pentru a putea pronunța propoziții.

Tulburarea fonologică duce la combinarea inteligibilă a sunetelor, ceea ce înseamnă că vocabularul copilului nu se va dezvolta, precum la cei de vârsta sa. Cu toate acestea, tulburarea fonologică nu face decât ca anumite silabe să lipsească din vorbire. 

Tulburările de articulare reprezintă o altă dificultate în producerea anumitor sunete şi se aseamănă cu tulburarea fonologică (apar dificultăți de amestecuri sau distorsiuni de sunete).

Disartria este o problemă neurologică severă, care apare de regulă la copiii cu sindrom Down sau paralizii cerebrale şi care afectează tonusul muscular. Disartria provoacă tulburări de pronunție a cuvintelor.

Alte cauze pot fi şi:

  • înapoierea mintală;
  • suferințele grave ale sistemului nervos central;
  • bolile ereditare;
  • intoxicarea cu medicamente;
  • mutismul selectiv;
  • tulburările de învățare;
  • privarea de mediul extern;
  • neglijarea copilului.

Metode de diagnosticare

Arunci când există suspiciunea părintelui sau a medicului că există o problemă cu limbajul copilului, evaluarea va fi efectuată de către un medic patolog. Acesta va evalua abilitățile copilului şi va realiza teste de dezvoltare, urmând ca, pe baza rezultatelor obținute, să facă recomandări pentru terapii de vorbire, dacă acestea vor fi necesare. 

Tratament

Identificarea în faza incipientă a oricăror probleme de vorbire este esențială, deoarece tratamentul trebuie să fie inițiat cât mai rapid. Metodele de tratament sunt individualizate, iar schema de tratament se realizează de către un întreg grup de specialişti: medic specialist în audiologie (ramură ORL), patolog, terapeut ocupațional şi pediatru. Metodele de tratament sunt diferite, în funcție de cauze: atunci când copilul a devenit nonverbal în urma unei tulburări neurologice, precum autism sau apraxie, se foloseşte limbajul nonverbal (limbajul semnelor, comunicarea augmentativă sau comunicarea prin imagini).

Părinții trebuie să se implice în ajutorarea copilului, având la îndemână metode pentru a face acest lucru. Comunicarea cu copilul este esențială: pe parcursul cititului, de exemplu, părintele îl poate pune pe copil să identifice anumite imagini din cartea de poveşti sau îi poate pune întrebări din ceea ce tocmai i-a citit. Părintele nu trebuie să forțeze lucrurile şi nici să oblige copilul să vorbească sau să facă ceea ce îi spune.