Copiii care sunt iubiți devin adulți care pot iubi. Adevăruri pentru toți părinții

Iubirea trebuie să se simtă, să se „audă”, să fie dovedită. Iubirea se învață. Nu din cărți sau filme, nu de la școală, ci de acasă, de la părinți, primele modele de viață. Trebuie să le arătăm copiilor că îi iubim. Prin vorbe și fapte. Doar unele, sau doar altele, nu sunt suficiente.

Cuvintele sunt daruri minunate. Cât de fericiți suntem când copilul reușește să spună primul cuvânt. Sărim în sus de bucurie, îl lăudăm, repetăm după el, cu el, „hai, mai spune o dată”, și-apoi dăm de știre la toată familia, la toți cunoscuții. Părinții sunt primele și cele mai importante ființe din viața copilului.

De aceea, căldura lor liniștește un bebeluș, vocea lor îl adoarme, iar veselia și hârjoana lor îl fac să râdă și să gângurească la nesfârșit.

La început de „relație”, fie ea amoroasă sau părinte-copil, cuvintele „te iubesc”, „îmi place de tine”, „mă bucur să stau cu tine”, „ce frumos ești când zâmbești”, privitul în ochi, îndrăgosteala, sentimentul de a sta „lipiți” unul de altul, dacă s-ar putea, sunt la ordinea zilei.

Pe măsură ce „relația” înaintează, „crește”, toate aceste cuvinte se pierd. Ele nu lipsesc în totalitate din viața noastră, dar nu mai sunt la fel de frecvente. Nu mai spunem atât de des „te iubesc”, nu mai arătăm același interes și bucurie pentru fiecare gest.

În primul rând, un copil are nevoie să știe, dar mai ales să vadă că părinții lui se iubesc. Pentru a învăța, la rândul său, ce este iubirea.

Un copil are nevoie, nu doar să știe că este iubit, că doar așa e normal, ci să învețe acest lucru. Are nevoie de certitudinea iubirii noastre ca și convingere, nu numai declarativ. A-i spune și a-i arăta iubire sunt două lucruri la fel de importante.

Exact așa cum învață să facă primii pași, să spună primele cuvinte, să citească și să scrie, tot așa trebuie învățat să iubească. Nivelul emoțional al unui copil este dat la maxim până la maturitate.

Manifestările de iubire decente, dar calde și sincere, dintre părinți, în prezența copilului, sunt ceva necesar. Dacă părinții au uitat să-și spună „te iubesc” iar copilul este pupat doar în somn „să nu și-o ia în cap”, cum va învăța el ce înseamnă iubirea și cum arată ea?

Degeaba are haine de firmă, telefon cool, o cameră „hard” și tot ce-și dorește, dacă îi lipsește esențialul. Dacă nu și-a văzut părinții sărutându-se sau ținându-se în brațe, cum ar putea învăța care sunt dovezile de iubire?

Dacă nu vede dovezi de dragoste, gesturi, semne, dacă nu aude cuvinte pline de iubire, va considera că este suficient doar să simtă. Nu poți să arăți ceva nu ai ai văzut. Va crește și va iubi, dar nu va ști să arate acest lucru.

Aproape toți părinții vor spune că își iubesc copiii, dar câți dintre noi le arătăm cu adevărat acest lucru? Un acoperiș deasupra capului, mâncare și jucării nu este suficient. A-l ocroti și a-l feri de pericole nu este îndeajuns.

Preocupați de job-uri, afaceri, de relațiile de muncă – cu șeful, cu subalternii, colegii, „mai am ceva de terminat”, „mai am câteva telefoane de dat”, preocupați de prieteni, de „a apărut ceva neprevăzut”, „trebuie să rezolv”, mulți dintre noi bagatelizăm relația cu propriul nostru copil.

Uneori, chiar și cu partenerul de viață. Considerăm că, cele două, sunt firești, banale și cel mai ușor de întreținut. Că „cei de acasă” știu că îi iubim. Cuvintele sunt puternice, dar ceea ce nu rostim, ceea ce nu arătăm este la fel de puternic.

Doar dacă te gândești, cu drag, la fiul sau fiica ta și îi asiguri tot ceea ce este necesar, doar dacă îl duci/aduci de la grădi/școală și schimbi rapid câteva vorbe, asta nu înseamnă, automat, că el/ea știe, sau nu are nevoie să audă ceea ce simți. Nu trebuie să fii sigur că știe. Spune-i!

Dacă poți, spune-i în fiecare zi că îl iubești. Nu numai atunci când este mic, nu numai atunci când ești la „început de relație”. Îmbrățișează-l mai des și spune-i că este special. Acțiunile și faptele sunt importante, dar cuvintele au nevoie să fie rostite, să fie ascultate.

Citește continuarea pe www.parintidenota10.ro!