Diareea este unul dintre cele mai urâte simptome, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Diareea apare de obicei ca urmare a unei infecții (virale sau bacteriene) apărute la sistemul digestiv, mai exact o enterocolită. Pericolul în cazul diareei este deshidratarea, motiv pentru care se recomandă consumul a cât mai multor lichide, mai ales dacă este însoțită și de febră. 

mamaplus.md

Din bătrâni se spune că ceaiul de mentă strânge la stomac, așa că, majoritatea medicilor recomandă ceaiul de mentă ca modalitate de tratament la domiciliu pentru diaree.

Ceaiul de mentă, însă, are și alte efecte adverse consumat în cantități mari. Se recomandă consumul cu precauție al ceaiului de mentă, în cantitățile specificate de medic, astfel având efect de calmare a spasmelor abdominale, dar și antimicrobian.

Ceaiul de ghimbir este un alt remediu împotriva diareei. Ghimbirul are proprietăți naturale antispastice, antimicrobiene și calmante. Calmează crampele, reduce greața și previne deshidratarea.

Ceaiul de semințe de fenicul este recomandat mamelor care alăptează și ale căror copii au diaree. Cu alte cuvinte ajută la tratarea diareei la bebelușii sugari.

Pentru copiii mai mari, specialiștii recomandă ceaiul de coacăze. Mai exact, se poate obține din coacăze uscate ce se infuzează în apă fierbinte. Are o mulțime de beneficii calmante, dar și proprietăți nutritive care aduc o mulțime de beneficii copilului covalescent.

Până la urmă este extrem de important ca cel mic să consume lichide. În funcție de preferințele lui poți alege ce fel de ceai să-i oferi atunci când are diaree. Ține minte însă: ceaiul nu trebuie îndulcit.

Pe timpul tratamentului împotriva diareei copilul trebuie să urmeze un regim alimentar destul de sever din care lipsește cu desăvârșire zahărul/mierea sau alt îndulcitor. Copilul va consuma: orez fiert, paste fierte, brânză de vaci, mere coapte, banane, carne fiartă, morcov fiert și, bineînțeles, ceai neîndulcit. Abia după ce îi va trece diareea, după ce scaunul copilului va reveni la normal, îi poți introduce unul câte unul alimentele pe care le consuma înainte.

Sursa