În secolul nostru grăbit şi dinamic, femeia modernă este deseori nevoită să revină la serviciu după câteva luni de la naşterea copilului, de aceea apare întrebarea justificată: cu cine să lase copilul? Cine o poate ajuta pe tânăra mamă? De regulă ea este pusă în faţa unei alegeri: să încredinţeze educaţia copilului unei bone profesionale sau să roage pe cineva dintre rude (de regulă bunica).
Problema nu este nouă: şi internetul, şi paginile revistelor pentru părinţi sunt pline de liste cu plusurile şi minusurile diferitor soluţii. În plus, prietenele şi rudele au deseori aceeaşi părere, singura corectă, din punctul lor de vedere: „Ce dădacă, dacă există bunica?!” sau „Nu ai nevoie de probleme suplimentare cu părinţii, mai bine ia o bonă!”. Haideţi să ne gândim împreună.
Particularităţile abordării bunicii
De cele mai multe ori bunicile sunt bune la suflet, tolerante şi conciliante. De aceea există riscul ca micuţul să devină capricios şi alintat. După cum arată practica, bunicile au un prag mai înalt de sensibilitate şi nelinişte faţă de copil. De aici şi încercările de a limita libertatea odoraşului, de a-l menaja şi de a face lucrurile în locul lui. De altfel, nu toate bunicile sunt la fel, prin urmare şi soluţiile trebuie să fie diferite, în funcţie de situaţie.
„Pro” şi „contra”
Calculaţi cât timp vă va ocupa serviciul, respectiv cât timp va trebuie să petreacă ajutorul dumneavoastră cu copilul. Gândiţi-vă dacă bunica are suficiente forţe fizice pentru acest lucru. Ştiţi şi singure că grija de copil nu înseamnă odihnă şi distracţie, ci muncă intensă. Dacă va trebui să lucraţi ziua întreagă, ajutorul dumneavoastră va fi ocupat câte 10 ore 5 zile pe săptămână (8 ore – ziua de muncă, plus o oră pentru pauza de masă şi o oră pentru drum). Bunica este de acord? Discutaţi din timp acest aspect, ca să puteţi lua altă decizie în caz de refuz.
Urmăriţi cu atenţie dispoziţia bunicii. Dacă ea îşi propune serviciile fără entuziasm, doar pentru că „trebuie să îşi ajute copiii”, lucrurile nu sunt bune. Este foarte posibil ca în curând mama sau soacra dumneavoastră să înceapă a fi iritată din cauza că este ocupată şi nu se poate odihni sau face ceea ce îşi doreşte, iar ca urmare ca considera ajutorul ca pe o „jertfă”. În cel mai bun caz acest negativism se va raporta la dumneavoastră, iar în cel mai rău – la copil. În astfel de cazuri conflictele sunt inevitabile. Iar dacă bunica nu îşi propune deloc serviciile, nu insistaţi!
Aspectele financiare. Iar mai exact, cât o să vă coste acest ajutor. Aici, s-ar părea, avantajele sunt de partea bunicii: cel mai probabil ea va sta gratuit cu copilul (deşi există şi cazuri când tinerii părinţi îşi plătesc propriile mame). Dar se poate întâmpla că, ajutându-vă, bunica se va simţi în drept să se amestece în viaţa dumneavoastră: să critice modul cum vă organizaţi treburile, metodele de educaţie a copilului, relaţiile cu soţul… Nu este exclus ca în calitate de „plată” generaţia mai în vârstă va aştepta ajutor în alte probleme (lucru la vilă, reparaţie în apartament etc.). Sunteţi pregătiţi pentru asta? La urma urmei, vă va fi greu din punct de vedere psihologic să aveţi cerinţe sau pretenţii faţă de bunica – ea vă ajută dezinteresat!
Un alt aspect important – ce aşteptaţi de la ajutorul dumneavoastră? Este suficient ca micuţul să fie supravegheat? De altfel, dacă veţi lipsi doar câteva ore de 2-3 ori pe săptămână, nu prea aveţi nevoie de altceva. Sau poate vreţi ca cineva să se ocupe cu el, să se joace, să îi citească? Nu rareori bunicile consideră aceste „activităţi” inutile sau puţin importante comparativ cu treburile casnice: gătit, spălat, curat. Iar copilul poate să stea în faţa televizorului, ca să nu deranjeze. Dacă aveţi alte priorităţi, ar putea apărea diverse conflicte.
Gândiţi-vă, cât de apropiate sunt viziunile voastre asupra educaţiei? Dacă nu există o înţelegere deplină, este important dacă bunica stă pe poziţii sau este gata de compromisuri? Vă înţelege argumentele, ia în serios cuvintele dumneavoastră? Dacă răspunsul este pozitiv, puteţi încerca să vă înţelegeţi. Deseori tinerele mame refuză din start ajutorul rudelor, argumentând că bona va face totul conform instrucţiunilor. Nu vă faceţi iluzii! Chiar dacă bona este foarte ascultătoare şi străduitoare, anumite „greşeli” sunt inevitabile. Cu alte cuvinte, şi cu un om străin va trebui să vă înţelegeţi şi, posibil, să căutaţi compromisuri – ţineţi cont de aceasta atunci când luaţi decizia.
Se ştie că oricât de bună ar fi bona, ea nu va iubi copilul aşa cum o face bunica. Acest lucru este adevărat, desigur, dar nu chiar întotdeauna. Deseori bunica, din cauza că îşi iubeşte prea tare nepotul, îl „compătimeşte” şi are milă de el, sărindu-i mereu în ajutor. Ca urmare, copilul creşte neajutorat în problemele cotidiene (nu ştie să îşi şteargă nasul, să se îmbrace etc.). Nu rare sunt situaţiile când bunica, din cauza dragostei nețărmurite faţă de copil îl critică prea mult. Este la fel de important şi cum vorbeşte despre părinţi în prezenţa copilului. Dacă există anumite probleme, cântăriţi bine toate aspectele „pro” şi „contra” înainte de a lua o decizie.
După cum vedeţi, implicarea bunicii în ajutorul tinerei mame are uneori foarte multe părţi bune, dar şi rele, din păcate. Când copilaşul este încă foarte mici, bunica este cea mai bună soluţie, ea o poate ajuta pe mămică să facă faţă situaţiei. Bunica care a crescut cel puţin un copil ştie cum să se poarte cu un nou-născut, poate da sfaturi referitoare la somn, alăptare şi îngrijire.
Aşa că dacă bunica stă cu nepoţeii din dragoste şi dorinţa de a-i îngriji, iar în familie există bună înţelege, totul este foarte bine. Dacă însă relaţiile în familie sunt complicate, iar bunica este rugată totuşi să ajute, prognozele nu sunt prea bune… Atunci când bunica nu poate avea grijă de copil, nu vă rămâne decât să căutaţi o bonă. Şi nu vă faceţi inimă rea la acest subiect, poate că aceasta este soluţia cea mai bună, pentru că cel mai important lucru este să păstraţi cu generaţiile mai în vârstă relaţii bune şi călduroase, lucru cam greu de realizat atunci când bunicile „lucrează ca bone” la nepoţii lor.
