Atunci când încep să facă primii pași, unii copii pot avea piciorușele în formă de paranteze. Medicii susțin că, de cele mai multe ori, acest „defect” se poate corecta de la sine. Dar în cazul în care persistă, părinții ar trebui să se adreseze unui medic ortoped.

„Acest mic defect al copiilor se datorează, în primul rând poziției din uter, însă, printr-o simplă radiografie sau analize de sânge, medicul poate aduna informațiile necesare pe baza cărora se poate edifica asupra fiecărui caz în parte”, explică medicul primar pediatru Zişan Omer.

Este bine să ştiți, de asemenea, că forma picioarelor unui copil şi felul lui de a păşi sunt influențate şi de ereditate. Pe de altă parte, este adevărat că toți bebeluşii au picioarele strâmbe la naştere, după cum la fel de adevărat este că această caracteristică dispare în jurul vârstei de doi ani.

„Cel mai adesea, fenomenul este determinat de încercarea copilului de a-şi menține echilibrul, destul de rare fiind cazurile în care picioruşele crăcănate sunt semnul unor afecțiuni ale picioarelor”, mai spune medicul specialist.

De cele mai multe ori, primii paşi ai copilului sunt făcuți cu picioarele foarte depărtate unul de celălalt, din cauză că în altă poziție ar cădea imediat.

„Abia atunci când situația persistă şi după vârsta de trei ani, se recomandă un consult la medicul ortoped, care poate determina dacă este vorba despre un semn al dezvoltării copilului sau dacă picioarele crăcănate pot crea tot felul de probleme. Dacă vizita la medic este făcută la timp, iar tratamentul este urmat corect, majoritatea cazurilor se rezolvă”, explică medicul pediatru.