Dansul îi face pe copii mai fericiți. Nu este doar o afirmație, ci un fapt dovedit științific. Mai multe cercetări au arătat că dansul are numeroase beneficii, iar cel mai important dintre acestea este fericirea.
Beneficiile dansului asupra copiilor au fost dovedite științific în cadrul unui studiu publicat în Archive of Pediatrics & Adolescent Medicine, care a analizat 112 copii cu probleme de spate și gât, precum și anxietate sau stres.
Jumătate dintre copiii care au participat săptămânal la cursuri de dans au reușit să își îmbunătățească starea de sănătate, dar și starea lor emoțională, depășind depresia, iar nivelul anxietății a scăzut semnificativ.
Alte studii similare, precum cele de la Universitatea din Derby (Regatul Unit) sau la Universitatea din New York sau la Universitatea Obrero (Suedia), au arătat că starea de spirit a oamenilor care dansează, copii sau adulți, se îmbunătățește fără îndoială.
Așadar, indiferent de tipul de dans, un copil ar trebui să urmeze astfel de cursuri. Nu contează dacă dansează rău sau bine, important este să facă ceea ce îi provoacă fericire.