A rămas puțin timp până copilul dvs. va începe a frecventa grădinița? Pentru cei care încă nu au început pregătirea micuțului pentru gradiniță, vă oferim câteva sfaturi a unui pedagog cu experiență, despre cum trebuie să vorbiți cu copilul despre grădiniță ca acesta să se adapteze mai ușor la viitorul regim. Pentru cei care încă mai au îndoieli, dacă este sau nu nevoie de grădiniță veți găsi argumente pro și contra despre educarea acasă și educație colectivă.

Mulți dintre noi păstrează în minte amintiri frumoase despre grădiniță. Unii își amintesc terciul de griș, alții borșul roșu, unii paturile lor plasate sub tablouri sovietice, iar altcineva își amintește cu nostalgie despre educatoarea lui.
Din păcate, atunci când părinții decid dacă să-și dea sau nu copilil la grădiniță, părinții sunt ghidați în primul rând de propria lor experiență, lucru total greșit. Experiența dvs. nu este și nici nu poate fi și experiența copilului. Din ceea dacă dvs. aveați sentimentul că ați fost abandonat la grădiniță și erați tot timpul singur, asta nu înseamnă că și copilul dumneavoastră va avea aceeași soartă. Și viceversa, în cazul în care amintirile despre grădiniță sunt calde, frumoase și pline de emoții positive, nu înseamnă că fiul sau fiica dvs. va îndrăgi acest loc.
Alegerea trebuie făcută atent, în mod deliberat și fără emoții, cu însumarea tuturor argumentelor pro și contra.
Nu este un secret faptul că fiecare copil se dezvolta individual. Astfel la unele activități copilul poate avea succese mai mari decât colegii săi, iar la altele să rămână în urmă. Orice lucru în grup este un fel de test permanent: copilul este forțat să lucreze în ritmul grupului, ceea ce îl împiedică în unele cazuri să evolueze, iar în altele îl face să treacă peste unele lucruri pe care nu le-a înțeles, deci, nu le-a învățat. Dezvoltarea unui copil la domiciliu, oferă posibilitatea să se lucreze cu copilul într-un ritm convenabil lui, lucru foarte eficient.
În același timp, optarea pentru educația acasă, vă oferă un program liber, deoarece nu este nevoie să vă treziți în fiecare dimineața cu noaptea-n cap și să mergeți undeva, indiferent de vremea de afară. Puteți aștepta până când copilul se trezește și după aceea să începeți a lucra cu el. Cu toate acestea, aici este și un mare „dar” deoarece anume aceste treziri de dimineața disciplinează, nu numai copilul, ci și pe părinții lui.
Îi cumpărați copilului doar jucăriilepe care le considerați potrivite și necesare, și le excludeți pe cele de tipul Spider-Man și alți monștri.
Desigur, mai gustos decât mama nu gătește nimeni! Acest lucru este important mai ales în cazul în care copilul este alergic la anumite produse. Cu toate acestea, regula este valabilă în cazul în care mama știe bine ce fel de hrană, are nevoie de fapt copilul ei.

În mod evident, acasă este mai sigur, de asemenea, în grădinițe, copii de multe ori se îmbolnăvesc, și se infectează unii de la alții.
Și încă un alt argument, poate cel mai verosimil, în favoarea educației la domiciliu: acasă nu îți înveți copilul nimic rău! Cred că mai întâi de toate, trebuie să ne fie teamă de ce i se spune la grădiniță copilului, și nu din partea copiilor ci din partea educatorilor. Adulții sunt diferiți, în special cei care activează în domeniul educației preșcolare, unde astăzi, există un deficit de personal. Un cuvânt jignitor aruncat la întâmplare poate răni grav copilul și poate duce chiar la până la dezvoltarea de nevroze, enurezis sau bâlbâială.
Cu toate acestea, părintele care a rămas acasă cu copilul, trebuie să fie conștient de faptul că el "lucrează", în același timp ca și educator, profesor și asistentă medicală. Și responsabilitatea pentru dezvoltarea copilului îi revine exclusiv lui.
Știți la ce vârstă copilul ar trebui să învețe să numere până la cinci? Cât de multe calorii pe zi trebuie să consume? Câtă activitatea fizică trebuie să facă? Cum sa alegi mobilierul pentru copil și ce se întâmplă dacă acest lucru nu se face la timp? În grădiniță, răspunsurile la aceste întrebări sunt de mult timp cunoscute.
De asemenea, un factor important este socializarea. Copilul trebuie să învețe să se familiarizeze cu colegii lui, să se joace cu ei, să interacționeze într-un grup, să audă și să urmeze instrucțiunile adulților. El trebuie să învețe să dea prioritate intereselor și să învețe să se supună și, cel mai important, să înțeleagă diferența dintre prima și a doua.
Toate aceste abilități seamănă cu abilitate de conducere a unui automobile, pe care nu poți învăța să îl conduci din fața calculatorului.
Uneori, parintii pot lupta ani de zile cu niște probleme banale de zi cu zi, iar la grădiniță copilul poate învăța să-i facă față în câteva zile. De exemplu, la creșă copii învață foarte repede să meargă la oliță, încep să se îmbrace și să mănânce singurei. Tot de ce este nevoie este de a pune problema un pic diferit.

Reguli de adaptare la grădiniță
Țineți minte că, în perioada de adaptare a copilului la gradiniță, acesta se poate adesea bolnavi, iar dezvoltarea lui intelectuală poate incetini, sau chiar stagna, copilul e în perioada când vrea să se întoarcă la vârsta la care mama nu îl lăsat cu oameni străini lui. Iată câteva reguli simple pentru ca procesul de adaptare să decurgă mai ușor:
