Între vârsta de 2 și 3 ani, micuții noștri se transformă din bebeluși în copii. Din acest motiv, ne putem aștepta ca, în această etapă de dezvoltare, ei să experimenteze o întreagă varietate de schimbări cognitive, fizice, emoționale și sociale. Copiii la această vârstă încep să relaționeze cu lumea din jur într-un mod diferit, unde câștigă autonomie și independență. Ei încep să-și asume anumite sarcini pe care nu le puteau face înainte sau pe care obișnuiau să le îndeplinească cu ajutorul părinților.
Iată care sunt cele 5 schimbări importante care apar la copilul cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani:
Mersul la toaletă
La vârsta de 2 ani, copiii sunt capabili să recunoască olița și toaleta. Ei le pot folosi corespunzător, cu condiția ca un adult să le arate acest lucru. Când micuții împlinesc 3 ani, ei încep să ceară să folosească toaleta. Pot merge singuri la toaletă, însă vor avea nevoie ulterior de ajutor pentru o igienă corespunzătoare.
Îmbrăcatul hainelor
Majoritatea copiilor de 2 ani știu să-și dea jos hainele de pe ei, iar până la vârsta de 3 ani devin chiar mai pricepuți în acest domeniu. Ei învață să se îmbrace și să se dezbrace fără ajutorul unui adult.
Hrănirea independentă
O altă schimbare notabilă care are loc la copiii cu vârsta curpinsă între 2 și 3 ani presupune renunțarea la hrănitul cu lingurița de către părinți și trecerea la hrănirea independentă.
Vorbitul devine mai complex și mai ușor de înțeles
În al doilea an de viață, copiii folosesc un limbaj simplu, bazat pe subiect și predicat. Ei vor putea spune propoziții precum: „Vreau apă”, „Mami, vino”. Cu toate acestea, în timpul celui de-al treilea an de viață, vorbirea devine mai complexă și mai usor de înțeles. Copiii vor învăța să adauge cuvinte noi în vocabularul lor.
Creșterea vieții sociale
Între 2 și 3 ani, majoritatea copiilor vor începe să meargă la grădiniță și vor trece de la relația exclusivă cu familia la interacțiunea cu alți adulții și copii.
Așadar, acesta este momentul în care ei invață abilități legate de normele și obiceiurile comportamentale acceptate social.