Toți copiii încalcă regulile. În felul acesta, ei testează lumea și încearcă să găsească limitele peste care nu pot trece. Majoritatea capriciilor și micilor răutăți ale copiilor sunt un proces natural de învățare. Cu toate acestea, există momente în care comportamentul, aparent inofensiv al unui copil, poate însemna ceva mai grav.

Iată despre ce este vorba:

Copilul este prea pretențios la mâncare

Adesea, copiii sunt destul de pretențioși la alegerile alimentare și refuză să mănânce anumite feluri de mâncare. Acesta poate fi un semn că micuțul tău are probleme emoționale. Oamenii de știință au descoperit că prichindeii foarte pretențioși sunt diagnosticați cu depresie de 2 ori mai des decât copiii care mănâncă totul din farfurie și care nu au prentenții alimentare. Potrivit autorilor studiului, 14% până la 20% dintre părinți se plâng că micuți lor, cu vârste între 3 și 5 ani, refuză să mănânce multe alimente. Cercetătorii au examinat grupul de copii mici de această vârstă și au descoperit că cei care sunt moderat sau sever pretențioși, în ceea ce privește mâncarea, au de aproape 2 ori mai multe șanse de a dezvolta anxietate decât cei care nu sunt la fel de selectivi. În plus, copiii cu selectivitate ridicată sau medie sunt mai predispuși la simptome de depresie.

Copilul devine sensibil când vine vorba de hainele lui

Un copil se poate plânge că puloverul îl înțeapă și că îl deranjează. Este posibil să refuze să poarte unele haine, dar nu va dori să le ia pe altele, chiar dacă sunt uzate. În același timp, copilului nu îi pasă de vreme și ar putea dori să poarte fes într-o zi călduroasă. Mulți părinți cred că acestea sunt simple capricii, dar pot fi semne de anxietate crescută.

Copilul folosește gadgeturi mai des decât de obicei

Mulți copii adoră să se joace pe telefoane sau tablete, dar cei cu anxietate pot petrece mai mult timp în fața ecranului. Oamenii de știință au descoperit că dependența de gadgeturi poate fi un semn al anxietății și stresului crescut. Dacă un copil își petrece mai mult timp pe smartphone-ul său, probabil îi este frică să nu piardă vreun eveniment sau mesaj important.

Dacă observi că micuțul tău petrece prea mult timp pe telefon, vorbește cu el.

Copilul te imploră să-i cumperi jucării noi

Mulți părinți au fost puși în situația în care copilul îi roagă să-i cumpere ceva, în timp ce plânge. Toți copiii mici trec prin această etapă, dar, potrivit psihologului Lyudmila Petranovskaya, acest lucru nu este în totalitate corect. În mod normal, un copil nu ar trebui să-și facă griji cu privire la lucrurile care lipsesc în viața lui până în adolescență. Lumea lui este plină de tot ce are nevoie. Cu toate acestea, dacă părinții se ceartă adesea despre finanțele lor în preajma copilului sau îi reproșează copilul că anumite cheltuieli au fost făcute din cauza lui, acest lucru poate dezvolta deficiențe.

În acest caz, copilul crede că lumea este un loc în care mereu lipsește ceva și că trebuie să se străduiască mai mult pentru a obține lucruri. De aceea, copiii care suferă de deficiențe își imploră întotdeauna părinții să le cumpere jucării noi, chiar dacă nu au nevoie de ele. Vor doar să vadă dacă părinții pot avea grijă de ei. Acest tip de comportament este corectat prin abundență. Astas nu înseamnă că trebuie să-I cumperi copilului tot ce-ți cere.

Cadourile mici și spontane vor arăta mult mai multă dragoste decât lucrurile scumpe, pe care copilul a trebuit să le ceară de la părinți, împlorând și plângând.

Copilul caută constant informații noi

Potrivit psihologilor, dacă un copil caută în mod constant informații online, monitorizează știrile și pune mai multe întrebări decât de obicei, este un semn de anxietate crescută. Dacă ți se pare că micuțul tău a devenit mult mai curios și pune mai des întrebări, încearcă să vezi ce îl deranjează și spune-i că ești gata oricând să-l asculți și să-l ajuți.