mamaplus

Când recuperează mamele somnul pierdut după ce nasc

0
//
16.12.2019

Nu este o noutate că maternitatea îți dă, brusc, lumea peste cap. De fapt, din prima lună de sarcină, obiceiurile de somn se schimbă. Există femei care dorm în exces de la început și altele care abia adună 3 ore, pentru că burta imensă le deranjează destul de mult.

Mamele recuperează somnul pierdut? Da, până când copilul împlinește 6 ani.

Sarcina este doar începutul, apoi urmează perioada postpartum și creșterea micuțului. Când ai timp să dormi? Potrivit unui studiu publicat în revista „Oxford Academic,” după analizarea unui grup de mame din Germania, 2541 au exprimat schimbările pe care le-au trăit după naștere.

Statisticile spun că proaspeții părinți dorm în jur de 4 ore pe noapte și 45 de minute pe zi. Evident, în funcție de nevoile copilului. Doctorul Sakari Lemola susține că mamele sunt mai afectate decât tații, când vine vorba de somn.

Dar cât pierd din timpul de somn? În medie, mai mult de o oră în fiecare noapte, în primele luni. În timp ce tații dorm doar cu 15 minute mai mult.

„Este clar că lipsa somnului poate duce la o situație de stres generalizată în familie, care afectează atât sănătatea fizică și psihică a tuturor membrilor, determinându-i să ia măsuri, care în multe cazuri pot fi greșite. Cum ar fi exemplul unei mame care recomandă utilizarea de medicamente fără prescripție medicală, ceea ce nu ar trebui să se întâmple sub nicio formă. Însă, ar trebui să se pună un accent mai mare pe tratarea problemelor de somn ale copiilor, într-un mod mai individualizat și oferindu-i importanța pe care o merită,” spune medicul María Teresa Blázquez Antona.

În concluzie, experții au stabilit că mamele recuperează orele de somn pierdute până când copilul împlinește vârsta de 6 ani. Dacă sunt mai mulți copii apropiați ca vârstă, perioada se prelungește.