Multe mame care fac cezariană sunt îngrijorate că vor avea probleme cu alăptarea şi chiar se întreabă dacă vor putea să alăpteze. Ei bine, spre liniştea tuturor, răspunsul este DA!  Nu există niciun motiv pentru care nu ai putea să alăptezi cu succes, indiferent dacă ai născut natural sau prin cezariană. ”Sub 2% dintre mame nu pot alăpta”, dă asigurări dr. Ilinca Tranulis, medic pediatru.

Poți să alăptezi imediat după naștere

Este posibil să alăptezi imediat după naștere dacă ți se face anestezie epidurală pentru operație în loc de anestezie generală și, din fericire, majoritatea spitalelor folosesc anestezia epidurală. Totuși, prima dată până te obișnuiești vei avea nevoie de ajutor de la o asistentă sau chiar de la soțul sau partenerul tău – roagă-i să te ridice ușor și să te ajute să îl ții în brațe pe cel mic.

„Secretul în alăptarea după cezariană este punerea copilului la sân cât mai precoce, în prima jumătate de oră, la fel ca şi la naşterea normală. Dacă separi mama de copil, secreţia se instalează mai târziu, apare furia laptelui, întărirea sânului, copilul nu prinde corect, muşca, doare şi atunci mama nu mai are încredere în ea, se sperie, suferă. O astfel de situație se  corectează cu dificultate. În plus, copilul se învață cu biberonul, de unde laptele curge prea usor, gustul este diferit de laptele mamei, adeseori mai dulce, iar copilul refuză să mai sugă”, sunt explicațiile medicului Ana Culcer, care a condus din 1983 până în 2014 secția de neonatologie de la cel mai mare spital din România, Spitalul Universtiar de Urgență din București.

Calmantele sau antibioticele îți pot afecta laptele

Vei primi medicamente în primele zile după operație care, de obicei, se potrivesc mamelor care alăptează. Cel mult, îi vor provoca somnolență copilului tău. Avantajul calmantelor este că te vor ajuta să te relaxezi îndeajuns de mult pentru a putea alăpta și vor stimula producția de lapte.

Vei fi nevoită să încerci multe metode de a ține copilul până te vindeci

Metoda tradițională de a-l ține în brațe probabil va pune presiune asupra burții tale. Poziția în care bebelușul stă aproape de tine pe pat este mai ușoară acum sau poți încerca să alăptezi în timp ce stai întinsă pe spate. Cere ajutorul asistentei ca să te ajute să găsești cea mai bună poziție de alăptare pentru tine.

Ai nevoie de ajutor acasă

Este întotdeauna bine să te ajute cineva cu treburile din gospodărie, dar și cu îngrijirea copilului în primele săptămâni după naștere, iar dacă ai născut prin cezariană s-ar putea să fie foarte necesar deoarece nu poți merge bine, nu-l poți ridica pe copil și nu poți avea grijă de ceilalți copii mai mari dacă ai. Caută ajutor la soțul sau partenerul tău (care probabil își poate lua concediu), la rudele tale sau la prieteni. Sau poți angaja o bonă pe perioada în care te refaci.

Continuă să alăptezi!

Deși o cezariană te epuizează, este vital să alăptezi la fiecare 2-3 ore ca să previi angorjarea sânilor. Să speram că aceasta va fi o parte calmă și relaxantă a zilei!