mamaplus

O vedetă din România alăptează de aproape 7 ani. Femeia stimulează lactația cu bere din fructe

-
//
15.07.2022

Sânziana Buruiană este printre puținele vedete din România care nu se ferește să-și alăpteze copiii, din motive ce țin de estetică. Dimpotrivă! Cea care a devenit celebră pentru sânii săi mari de la mama natură are două fiice superbe, Izabela și Antonia, în vârstă de 6, respectiv 2 ani, pe care încă le alăptează, chiar dacă fiica cea mare urmează să meargă la școală.

„Când fiica mea cea mare avea 4 ani jumate, s-a născut cea mică, de asta alăptatul meu a fost încontinuu. Eu, practic, nu am făcut pauză deloc, deși doctorii îmi mai spuneam că nu prea e bine. Dar cea mare nu înțelegea. Și-atunci, consistența laptelui s-a refăcut, odată cu nașterea celei mici. Dar nici lactația mea nu s-a întrerupt niciodată. Că am auzit femei care spuneau că, după câteva luni, lactația s-a întrerupt, pur și simplu. Din punctul ăsta de vedere, eu am avut noroc”, a declarat Sânziana Buruiană.

Femeia a dezvăluit că obișnuiește să bea bere din fructe pentru stimularea lactației, dar și ceaiuri din chimen și anason.

Sânzâiana vrea să intre în Cartea Recordurilor

Mai mult, nici nu are motive să schimbe ceva, pentru că și-ar dori să intre în Cartea Recordurilor. În plus, mai spune ea, faptul că-și alăptează mult copiii se vede în starea lor de sănătate.

„Chiar aș putea să intru în Cartea Recordurilor. Nu știu care a fost cel mai mare record, însă eu am deja șase ani și jumătate de alăptat neîntrerupt, pentru că mai întâi am alăptat-o pe Iza, foarte mult timp, iar apoi s-a născut cea mică și nu am făcut deloc pauză. Le sfătuiesc pe toate femeile să facă lucrul acesta, pentru că imunitatea fetelor este foarte bună. Ele trec peste orice răceală foarte, foarte repede”, a declarat Sânziana Buruiană.

Vedeta nu pare deranjată de faptul că alăptează de o perioadă îndelungată, ba chiar este bucuroasă. Gestul său nu are mari beneficii doar pentru sănătatea fetelor ei, ci este și o metodă prin care le liniștește mai repede și astfel scapă de multe dintre problemele pe care proaspetele mămici le au cu copiii, în perioada insomniilor.

„Șase ani, da, continuu, pentru că mie, sincer, îmi este ușor. Le adorm foarte repede. În momentul în care le pun la sân, imediat. Adică eu nu mă chinui legănatul, niciodată nu le-am legănat ca să adoarmă sau să găsesc o grămadă de metode”, a mai precizat blonda.

Sânziana a mai spus că, în România, nu alăptează în public, dar în Ungaria obișnuiește să-și mai alăpteze fetița, în parc.

mamaplus