mamaplus

O mămică afectată de mastită își spune oful: ”Sfârcul mi s-a crăpat în două…”

0
//
20.01.2020

Alăptarea este modalitatea naturală prin care o mamă își hrănește copilul și nu există lapte cu mai multe beneficii pentru puiul de om decât laptele matern. Mămicile care alăptează cunosc însă și o față mai puțin frumoasă a alăptării, cea care constă în răni, furia laptelui sau chiar mastita.

Tânăra mămică Remi Peers a decis să facă publică o fotografie din spital pentru a trage un semnal de alarmă în privința mastitei și pentru a arăta altor mămici cum se manifestă afecțiunea. Din păcate ea nu a recunoscut simptomele bolii. Deși avea febra, frisoare, transpira și tremura a mers la doctor târziu. Medicii au fost nevoiți să-i administreze morfină pentru a-i calma durerile greu de suportat și au băgat-o de urgență pe antibiotice.

mamaplus

Așa arată mastita. Am împlinit un an de când alăptez și am decis să fac publică povestea mea. Nu mi-a fost ușor să alăptez. Laptele mi-a venit în 5 zile după ce-am născut. Nu știam că poate dura atât de mult timp și nu știam cu exactitate în ce consta lactația.

Nimeni nu mi-a spus. O femeie care era cu mine în salon a încercat să alăpteze, dar și-a trecut bebelușul pe formulă după 12 ore spunând că „nu are lapte” (nici pe ea nu a învățat-o nimeni).

Când am ajuns acasă problemele au început să apară. Sfârcul mi s-a crăpat în două. Niciodată nu am simțit o astfel de durere (nimeni nu mi-a spus că alăptarea poate fi atât de dureroasă și nimeni nu m-a învățat cum să-mi atașez corect copilul la sân).

De multe ori evitam să-mi hrănesc copilul în public. De regulă mă mulgeam cu pompa și îi dădeam lapte cu biberonul. Mă simțeam rușinată și simțeam că-i stânjenesc și pe cei din jur. Așa mă alegeam cu sânii angorjati și canale înfundate. Acum nu mai fac asta. De multă vreme am ales să-mi alăptez copilul în public fără rețineri. Apoi a venit mastita.


Îmi amintesc că m-am trezit la 3:00 dimineața tremurând. Am încercat să-mi hrănesc băiatul. Durerea era cruntă. Transpiram și tremuram, dar simțeam că-mi îngheață oasele. La 05:00 mi-am trezit soțul și i-am spus că trebuie să mergem la spital. Am început să vomit și aveam temperatura 40. Starea mea s-a înrăutățit peste noapte și asta pentru că nu am știut să recunosc mastita.

Doctorii mi-au dat morfină și antibiotice foarte puternice. Am stat departe de bebelușul meu 2 zile. Mi s-a rupt inima”, a scris Remi Peers în dreptul fotografiei.