În urmă cu două luni, Diana Dumitrescu aducea pe lume primul ei copil, iar vedeta era în culmea fericirii. Proaspăta mămică nu mai alăptează și a dezvăluit motivul pentru care nu mai poate face acest lucru.
Când vine vorba despre viața personală, actrița este foarte discretă. Diana Dumitrescu a născut în luna septembrie un băiețel perfect sănătos, care a primit numele Carol Anton. Proaspăta mămică a mărturisit că și-a alăptat bebelușul până acum, însă deja nu mai poate face acest lucru. Diana Dumitrescu a povestit că fiul ei, Carol, refuza să mai mănânce laptele mamei, iar vedeta a fost nevoită să îi dea lapte praf, pentru că micuțul nu lua în greutate.
„E cu mama. Sunt foarte fericită. Mama a venit din prima săptămână de când am născut. Eu am dormit, sunt odihnită. Am parte şi îi mulțumesc lui Dumnezeu, de un copil foarte cuminte. Doarme noaptea câte şase ore. E rai pentru noi în casă. În primele 3-4 săptămâni cât am alăptat trebuia să mă trezesc. Hrăneam copilul din trei în trei ore. S-a înțărcat singur, a trebuit să îi dau biberon pentru că nu lua în greutate şi nu a mai vrut”, a spus Diana Dumitrescu.
Actrița a dezvăluit că s-a chinuit foarte tare să rămână însărcinată, iar bucuria a fost și mai mare atunci când aflat că va deveni mamă. O lungă perioadă de timp, Diana Dumitrescu a ascuns sarcina și a vrut să trăiască aceste momente unice departe de ochii curioșilor.
„M-am bucurat foarte tare pentru că eu m-am chinuit foarte tare să rămân însărcinată. Nu m-am pozat cu burta, nu mi-am mângâiat burta pe Instagram. Nu ştiu dacă sunt clişee. E o fericire pe care e greu să o descrii în cuvinte. Mie îmi place viața privată să o țin cât pot de mult pentru mine. Lumea întreabă, lumea cere. (…) Nunta mea nu am vrut sub nicio formă să apară la televizor”, a mai spus Diana Dumitrescu.